Cristian Ţopescu recompune momente memorabile din cariera sa de comentator sportiv începută în copilărie, când descria, din buza ferestrei, trecătorii şi tramvaiele.
A fost la 13 ediţii ale Jocurilor Olimpice - 8 de vară şi 5 de iarnă -, a însoţit sportivii români la cele mai mari victorii ale lor, iar suporterii au aflat despre succesul internaţional ascultându-i vocea inconfundabilă. A fost purtătorul de cuvânt al sportului românesc. Cristian Ţopescu are ceva din blândeţea unui uriaş. Ne spune „copii" şi foloseşte această expresie arareori întâlnită între jurnalişti: „admiraţie profesională". Cristian Ţopescu are 75 de ani şi nu e schimbat nici măcar puţin, e acelaşi cavaler riguros al fairplay-ului. Şi nu-i deloc uşor să ţii fluierul sus atâtea decenii.
„Weekend Adevărul": Tatăl dumneavoastră a fost pe front, în război. Vă amintiţi acea perioadă?
Cristian Ţopescu: Stăteam aici, în aceeaşi casă ca acum (n.r. - în Bucureşti, zona Piaţa Victoriei). Au fost nişte bombardamente pe la Gara de Nord, care nu e foarte departe de aici. Îmi amintesc bombardamentul din 4 aprilie 1944. Atunci, tatăl meu m-a dus pe Calea Griviţei, unde am văzut pentru prima dată un om mort. Până atunci nici nu ştiam cum arată un om mort. Şi am văzut acolo, în apropierea Gării, atâtea cadavre că, fiind copil, m-a impresionat teribil. Altfel, n-am avut contacte vizuale sau verbale cu războiul. Tatăl meu a luptat în război, dar nu-mi povestea. N-avea niciun rost să-mi povestească.
Felix Ţopescu (stânga), tatăl lui Cristian Ţopescu, alături de echipa de aur a României la călărie, înainte de Olimpiada din '36
De la tatăl dumneavoastră aţi moştenit pasiunea pentru hipism.
Tatăl meu a practicat sportul hipic de performanţă, a participat la Jocurile Olimpice, a câştigat premii internaţionale. Normal, din fragedă copilărie, m-a molipsit. Cum sunt toţi taţii care
