Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Enache: "Ne gândim la cupele europene! Putem ajunge acolo prin Cupa României" / Ciobotariu: "Am obţinut trei puncte vitale în lupta pentru supravieţuire"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Ceahlăul a pierdut meciul din această seară contra celor de la CSMS Iaşi, dar antrenorul nemţenilor speră să prindă un loc de cupe europene. E drept, nu printr-o poziţionare bună în campionat, ci printr-un parcurs foarte bun în Cupa României. Costel Enache ştie şi unde s-a pierdut meciul din această seară: în repriza a doua atunci când jucătorii săi şi-au pierdut concentrarea.

"Sunt un pic bulversat de jocul de azi, de diferenţa dintre cele două echipe. În prima repriză am fost maturi, am controlat jocul, am gestionat bine fazele, mai puţin la finalizare. Repriza a doua s-a schimbat. Din acea echipă matură, am devenit o echipă naivă, iar fotbalul ne-a dat peste nas. Este dureros să pierzi un astfel de joc pe care l-am pregătit foarte bine. Ne gândim la cupele europene şi putem ajunge acolo prin Cupa României", a declarat Costel Enache la conferinţa de presă.

Liviu Ciobotariu se declară mulţumit de cele trei puncte, vitale pentru echipa sa în lupta pentru salvarea de la retrogradare şi recunoaşte şi el că în primele 45 de minute Ceahlăul a fost mai bună decât echipa sa.

"Am obţinut trei puncte foarte importante care ne menţin în lupta pentru supravieţuire. Au fost doupă reprize diferite, pe prima am început-o ezitant, am jucat cu frâna de mână trasă, dar a fost şi meritul oaspeţilor. În repriza a doua lucrurile au stat foarte bine pentru noi, am dominat şi ne-am creat foarte multe ocazii de a marca. Sunt bucuros pentru moral jucătorilor şi mă bucur că le-am redat încrederea şi pentru faptul că am obţinut a treia victorie fără să primim. Asta înseamnă că facem bine faza defensivă. Din păcate ratam foarte mult, dar acest lucru se poate remedia, important este că ajungem în faţa porţii. Sunt foarte supărat pe Keita, dacă ai o problema spui la începutul meciului nu intri să joci 15 minute şi apoi te ceri afară", a declarat şi Liviu Ciobotariu.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 36 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°