Traian Băsescu a vrut neapărat la Bruxelles. Victor Ponta i-a aruncat oul fierbinte în braţe cu o maximă reţinere, aparent spăşit, dornic de coabitare. E prima oară cînd îl văd jucînd un joc public ceva mai complicat fără să clacheze.

Pentru că mai ales la această întrunire pentru stabilirea bugetului nu-ţi poţi dori ceva mai mult decît să NU fii făcut responsabil. Cu alte cuvinte, bătălia între nişte oameni politici prudenţi ar fi fost CINE NU merge acum la Bruxelles. Ţările care vor să micşoreze bugetul, în frunte cu un Von Rompuy de un cinism total (propunerea sa de buget e absolut inacceptabilă), au ajuns la bătălie pe faţă. Şi Danemarca îşi flutură dreptul la veto dacă nu se scade contribuţia. De ce un alt membru n-ar fi la fel de hotărît în sens opus? Fără alte compromisuri (am făcut oricum destule şi am ajuns la limită). Cine să-şi dorească să meargă în aşa foc al bătăliei? Dacă Băsescu era un animal politic atît de isteţ cum se spune, ar fi cedat locul, iar după negocierile sîngeroase de la Bruxelles (sau poate amînări dezastruoase pentru UE) ar fi declanşat atacul.

Ponta a făcut un pas înapoi şi i-a lăsat lui Băsescu o singură alegere. Să joace tare împotriva unora din foştii săi aliaţi. După ce Băsescu a atacat s-a trezit prizonierul unei fraze simple, pe care Ponta a şi emis-o imediat: aha, deci vei duce jocul atît de departe încît să negociezi împotriva interesului naţional pentru care te lăudai pentru că fluturi prin faţa noastră interesul european.

Traian Băsescu s-a lăsat complet prins în capcana asta. A jucat slab, a făcut gluma ieftină cu cît de tare s-au speriat liderii europeni, a atacat dur după ce a recitat 40 de minute raportul FMI. La întrebarile jurnaliştilor, a explodat. Opoziţia exact de asta avea nevoie, de un preşedinte isteric. Nu destul recită unii din legionari, alţii sînt săltaţi de DNA, acum mai trebuie şi un lupt