* brăileanul de 19 ani este deja arestat preventiv pentru comiterea mai multor furturi din maşini
Unui brăilean de 19 ani, arestat preventiv pentru comiterea mai multor furturi din maşini, i s-au mai probat alte două infracţiuni. Tânărul a furat două autoturisme "Dacia 1310" şi a plecat cu ele la plimbare, deşi nu avea permis.
Poliţiştii au extins cercetările cu privire la brăileanul Daniel V. şi au stabilit că în nopţile de 5 spre 6 şi 11 spre 12 octombrie, acesta a sustras două autoturisme parcate pe străzile Caraiman şi Plevna. Tânărul le-a condus pe drumurile publice fără să fie posesor al permisului de conducere, după care le-a abandonat pe stradă. "Faţă de făptuitor, poliţiştii au propus procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila începerea urmăririi penale pentru furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Reamintim că pe 8 noiembrie, Daniel V. a fost prezentat Judecătoriei Brăila, care a emis împotriva lui mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. Poliţiştii i-au probat tânărului de 19 ani comiterea a şapte furturi din autoturisme, parcate pe strada Roşiori, fapte comise în noaptea de 21 spre 22 octombrie şi înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi.
Prejudiciul creat părţilor vătămate este în valoare totală de 9.500 de lei şi a fost recuperat în proporţie de 15%. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.
* brăileanul de 19 ani este deja arestat preventiv pentru comiterea mai multor furturi din maşini
Unui brăilean de 19 ani, arestat preventiv pentru comiterea mai multor furturi din maşini, i s-au mai probat