Ştefan Bănică pregăteşte un nou album, pe care îl va lansa în curând în cadrul unui turneu naţional care va cuprinde nouă oraşe, printre care şi Braşovul. Ştefan Bănică va lansa albumul „Altceva“, album care nu întâmplător este intitulat aşa, fiind un material discografic diferit de celelate 13 albume anterioare ale artistului.
„Altceva“ aduce un suflu nou, surprize şi colaborări inedite, ce vor fi dezvăluite odată cu lansarea albumului. De altfel, unul dintre cântecele ce va fi inclus pe acest nou album, intitulat „Nu e prea tîrziu“, a fost lansat în cursul lunii iulie, atât audio, cât şi sub formă de videoclip, se bucură deja de un mare succes la posturile de radio sau la la televiziunile de profil din România.
„Vă spun doar atât: o să fie un consum mare de energie, de abia aştept să ne vedem!“, este mesajul pe care Ştefan Bănică l-a transmis fanilor săi din oraşele unde vor avea loc cele nouă concerte de lansare a albumului „Altceva“. Nu vor lipsi din concerte piesele de pe noul album, dar nici hiturile sale binecunoscute şi îndrăgite de fani.
Concertul de la Braşov este programat pentru ziua de 20 noiembrie, începând cu ora 19.30, la Teatrul „Sică Alexandrescu“. Biletele pentru concert costă 60, 80 şi 150 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală şi se pot cumpăra de la Librăria „Şt.O. Iosif“ şi magazinul „Xerox“ situat vizavi de magazinul universal „Star“.
Ştefan Bănică pregăteşte un nou album, pe care îl va lansa în curând în cadrul unui turneu naţional care va cuprinde nouă oraşe, printre care şi Braşovul. Ştefan Bănică va lansa albumul „Altceva“, album care nu întâmplător este intitulat aşa, fiind un material discografic diferit de celelate 13 albume anterioare ale artistului.
„Altceva“ aduce un suflu nou, surprize şi colaborări inedite, ce vor fi dezvăluite odată cu lansarea albumului. De altfel, unul dintre cântecele ce va fi