Punct şi de la capăt: cu Vasile Botnaru şi invitaţii săi, Lilia Carasciuc şi Aneta Grosu. Speranţa moare ultima, dacă nu este omorâtă din faşă. Această aserţiune, uşor mioritică, este perfect valabilă pentru păţaniile Centrului Naţional de Integritate, instituţie care, în loc să demareze în trombă, ca un bolid de formula unu, s-a împotmolit. Ba chiar s-a pomenit pe linie moartă, spun unii, din varii motive şi riscă să irosească creditul de încredere înainte de a porni la drum. Cât de întemeiate sunt aceste temeri vom discuta cu interlocutoarele mele de astăzi. Aşadar, în studioul de la Chişinău se află Lilia Carasciuc, director executiv al filialei de la Chişinău a organizaţiei Transparency International şi Aneta Grosu, redactor-şef la „Ziarul de Gardă”.
Vasile Botnaru x Vasile Botnaru Europa Liberă: În primul rând, să ne lămurim cu ce s-a terminat scandalul în jurul CNI-ului. S-au făcut tot felul de demersuri şi îndemnuri la adresa preşedintelui, pe durata limpezirii lucrurilor, să se abţină. Pe de altă parte, aceasta înseamnă, părerea unora, că de fapt ar fi imobilizat instituţia şi ar fi câştigat cei care nu se grăbesc să fie verificaţi, nu le place să fie verificaţi. Şi târâş-gropiş să ajungă în următorul an şi iarăşi să găsească motiv pentru ca instituţia să nu fie funcţională. Deci, băţul e cu două capete. Pentru început, vreau să o întreb pe Aneta Grosu care reprezintă „Ziarul de Gardă”, instituţia de presă care, de fapt, a scos în vileag această, cel puţin, neconcordanţă între onestitatea pe care trebuie să o aibă fiecare membru al instituţiei şi preşedintele, cu atât mai mult, al CNI-ului şi nişte semne de întrebare care au apărut în legătură cu dosarul, cu declaraţia de venit şi aşa mai departe. Acuma, în momentul acesta, „Ziarul de Gardă” are o minimă satisfacţie, după ce aţi aruncat mănuşa? Sau mănuşa continuă să zacă acolo unde aţi arunca