Scandalul sexual devenit public la începutul acestui an şi în care au fost vehiculate nume sonore din Gorj a fost închis. Curtea de Apel Craiova a stabilit definitiv, la finele săptămânii trecute, pedeapsa pentru tânărul incriminat de comiterea infracţiunii de proxenetism, dar şi condamnările celor trei fete acuzate de practicarea prostituţiei.
Tevatura iscată în jurul dosarului „Prostituate pentru VIP-uri” s-a stins suspect de repede în Gorj – trei săptămâni au durat anchetele la Poliţie şi Parchet, precum şi judecarea cauzei. Pedepsele aplicate de Judecătoria Tg-Jiu au fost menţinute de către instanţa de recurs, cu toate că proxenetului i-a fost schimbată încadrarea juridică: de la două infracţiuni de proxenetism la una singură.
Ancheta şi judecata în cel mai mediatizat caz al acestui an, intitulat de media „Prostituate pentru VIP-uri”, s-au finalizat, la mai puţin de o lună de zile de la debutul său, cu condamnări la pedepse cu suspendare pentru proxenet şi prostituate.
Pe data de 18 ianuarie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a dus până la capăt cercetările în acest dosar şi a trimis referatul cu propunere de terminare a urmăririi penale Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu. Cinci zile a durat ancheta procurorilor, care au stabilit în final trimiterea în judecată a celor patru inculpaţi – Marius Taşcău, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, şi cele trei tinere (Tori, Teo şi Gina), pentru practicarea prostituţiei. La primul termen de judecată (mai exact, pe 7 februarie), aceştia au şi fost condamnaţi: patru ani de închisoare cu suspendare a primit tânărul acuzat de proxenetism şi câte şase luni de închisoare, tot cu suspendare, au luat tinerele care au practicat prostituţia.
Doar proxenetul, dar şi una dintre minore, Gina, au fost nemulţumiţi de sentinţa judecătorilor şi au declarat recurs împotriva aceste