Senatorul Valer Marian, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Satu Mare, candidatul USL în Colegiul 1 la Senat, alături de Nicolae Bura, candidatul USL în Colegiul 1 la Camera Deputaţilor, deputatul în funcţie Gheorghe Ciocan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PC, Cristian Smadu, şi membrii Consiliului Executiv al PC au participat, sâmbătă, la inaugurarea sediului PC din capitala Ţării Oaşului.
Mesaje de forţă
Invitat să ia cuvântul în debutul evenimentului, Florin Tripon, preşedintele Organizaţiei Negreşti-Oaş a PC, şi-a exprimat încrederea în victoria USL la alegerile din 9 decembrie: “În zona asta se poate face mult, mult mai mult. Sunt sigur că o să facem o figură frumoasă la alegeri”, a afirmat Tripon.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PC Satu Mare, Cristian Smadu, şi-a manifestat încrederea în forţa USL şi a evocat semnificaţia noului sediu pentru partid. “A fost o decizie importantă, am preluat aici noua sarcină, că putem face o altfel de politică, bazată pe fapte, menită să stimuleze oamenii neimplicaţi până acum în politică. (…) Alături de colegii din USL suntem mai mult decât convinşi că vom putea să ne facem treaba şi să creăm o economie puternică în Oaş”, a spus Smadu, încrezător în succesul USL. “Am încredere că în 9 decembrie va fi o mare sărbătoare pentru întreaga ţară, iar USL va câştiga aceste alegeri, atât de importante în viaţa românilor“, a mai afirmat preşedintele judeţean al PC, care a apreciat că întărirea PC în Oaş înseamnă un plus de forţă pentru USL.
USL mai puternic
Aurelia Fedorca, primarul oraşului Negreşti-Oaş, a apreciat că USL va fi mai puternic şi mai vizibil. “Vreau să vadă toată lumea că Oaşul votează USL”, a afirmat Fedorca, îndemnându-şi colegii de alianţă să str