În pragul sărbătorilor, Corul MADRIGAL va susține un concert extraordinar de Crăciun, pe scena Centrului Cultural Reduta, pe 11 decembrie 2012, de la ora 19.00.
Evenimentul este inedit prin prezentarea colindelor românești în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinil, în urmă cu 45 de ani și a lucrării Navidad Nuestra pentru cor, soliști (Florian Costea, Mihai Carstea, Ionel Orheian, pianist Verona Maier) și percuție (Alexandru Atanasiu), a compozitorului latino-american, Ariel Ramirez.
Acestea vor fi interpretate de prestigiosul cor sub bagheta dirijorului Voicu Popescu.
Prețul unui bilet este de 100 lei. Rezervări la telefon 0722.218.270 ; 0744.368.736.
Corul Național de Camera „Madrigal” a luat ființă în 1963, iar preț de peste patru decenii activitatea să a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul corului.
În decursul a 47 de ani cu 4100 de concerte susținute pe cele mai mari scene din țara și străinătate, MADRIGALUL a adus aproape de sufletul publicului capodopere aparținând școlilor Renașterii Europene, mari comori ale muzicii bizantine, colinde și lucrări de inspirație folclorică și creații românești contemporane.
În pragul sărbătorilor, Corul MADRIGAL va susține un concert extraordinar de Crăciun, pe scena Centrului Cultural Reduta, pe 11 decembrie 2012, de la ora 19.00.
Evenimentul este inedit prin prezentarea colindelor românești în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinil, în urmă cu 45 de ani și a lucrării Navidad Nuestra pentru cor, soliști (Florian Costea, Mihai Carstea, Ionel Orheian, pianist Verona Maier) și percuție (Alexandru Atanasiu), a compozitorului latino-american, Ariel Ramirez.
Acestea vor fi interpretate de prestigiosul cor sub bagheta dirijorului Voicu Popescu. @N_P