Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Liceenii au renunţat la discotecă, pentru o noapte la bibliotecă

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 19 noiembrie 2012 ·

Elevii Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau“ din Focşani şi-au petrecut seara de sâmbătă printre cărţi, în compania bibliotecarilor şi a cadrelor didactice, în incinta bibliotecii unităţii de învăţământ. În cadrul „Nocturnei Bibliotecarilor“, a fost lansat romanul „Studiu în Gri”, al inginerului Mitică Coşereanu, profesor al Colegiului. În cadrul aceluiaşi eveniment, a avut loc şi un maraton de lectură, ocazie cu care elevii au putut alege cartea preferată, din care le-au citit colegilor câte un citat considerat de ei mai interesant.

O altă activitate din cadrul programului a fost „Donaţii şi Donatori”, dar a existat şi o expoziţie de publicaţii aflate în bibliotecă, care au fost primite din do-naţii. Elevii au vizionat şi pelicula educativă „Alcoolul nu te face mare”, realizată în cadrul unei campanii sociale pentru elevi, iniţiată de „Berarii României” în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Poliţia Română. Tot în cadrul proiectului, au fost prezentate operele lui Ion Coteanu, lingvist şi filozof, prezentarea fiind făcută de profesoara de limba română Elena Deju.

Finalul a fost unul cu adevărat interesant şi asta pentru că elevii prezenţi au avut posibilitatea să vizioneze filmul realizat după romanul „Moromeţii“, de Marin Preda. „Nocturna bibliotecarilor a fost un real succes, elevii au participat în număr mare la această activitate. Ne-a bucurat că am reuşit ca într-o seară de sâmbătă să aducem elevii în bibliotecă, chiar şi pentru câteva ore. Ei au fost impresionaţi de această activitate, unii au declarat că au vizionat pentru prima dată filmul «Moromeţii», iar alţii au fost curioşi să afle câte ceva din tainele redactării unui roman, dar şi ce presupune proiectul «Nocturna bibliotecarilor». Cel mai mult le-a plăcut faptul că au avut accesul liber la rafturi, pentru a-şi alege volumele preferate. Noi spunem că activitatea şi-a atins scopul şi că e

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 8 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°