Din grupul de presă care l-a însoţit pe Traian Băsescu în Turkemenistan au făcut parte şi redactori ai postului România TV. Sursa: EVZ
Pe parcursul călătoriei, aceştia au avut o viaţă mult mai grea decît membrii celorlalte echipe TV.
Nu, nu e vorba de vreo decizie prin care membrii cuplului – operator-fătucă – au trebuit să meargă pe aripile avionului, drept pedeapsă pentru că sînt angajaţii celui de-al doilea post Tv al USL. După atîtea examene ale vieţii – alegeri, suspendări, crize guvernamentale –, Traian Băsescu s-a învăţat cu înjurăturile din presă mai ceva decît ţiganul cu scînteia, din zicala noastră, apărută cu mult înainte de înființarea Romani Criss şi, drept urmare, pe vremea cînd puteai spune ţigan şi nu rrom. Graţie acestei experienţe, Traian Băsescu nu mai are stări şi sentimente faţă de posturile TV, pe care le vede şi le tratează în chip egal. Aşa se explică de ce în Turkmenistan au fost invitate şi echipele Antena 3 şi România TV, al căror program de viaţă şi luptă se reduce la o propoziţie simplă:
Jos Băsescu!
Viaţa grea a celor de la România TV îşi avea rădăcina în sarcina suplimentară primită de la conducere:
Ei trebuiau să smulgă lui Traian Băsescu un punct de vedere despre decizia jurnalistei Corina Drăgotescu de a se stabili în America.
Jurnalista, angajată a postului România TV, îşi justificase hotărîrea apelînd la deja binecunoscutul clişeu al României în care nu se mai poate trăi.
Dincolo de adevărul că o distinsă publicistă folosea cu abnegaţie un slogan politicianist, nu vedeam în ce măsură părerea lui Traian Băsescu despre hotărîrea jurnalistei avea o asemenea importanţă pentru naţiunea pe cale să se închine la USL încît echipa România TV să nu-şi găsească răgazul.
Nu ştiu dacă echipa a reuşit să-l prindă pe Traian Băsescu într-un moment de neatenţie pentru a-i vîrî microfonul sub nas şi-al interog