Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe ONG-uri cer sistarea neîntârziată a tăierii pădurilor din Munţii Carpaţi

Publicat in Cotidianul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Clujenii sunt îndemnaţi să se alăture miilor de români şi organizaţiilor neguvernamentale care au semnat, până acum, un memoriu adresat Guvernului, Preşedintelui României, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi Gărzii Naţionale de Mediu, în care cer măsuri concrete pentru sistarea neîntârziată a "tăierilor masive şi iresponsabile" a pădurilor din Munţii Carpaţi.

"Ne exprimăm revolta faţă de managementul dezastruos al resurselor naturale şi al biodiversităţii din Carpaţii româneşti. (...) Tăierile masive şi iresponsabile de păduri au dus la situaţia ca, în prezent, doar 29% din suprafaţa României să mai fie împădurită, faţă de media pădurilor Uniunii Europene, care este de 42%. Jumătate, mai exact 48,95% din suprafeţele despădurite în perioada 2000-2011 se află în actualele arii protejate. Sunt vizate tăieri şi în pădurile virgine, cele mai valoroase ale ţării", se spune în memoriul citat de Agerpres.

În scrisoare se arată că în "goana după energia verde" se construiesc microhidrocentrale pe râurile de munte, cu distugeri ireversibile ca urmare a captărilor de apă şi modificării albiilor. Dispar fauna şi flora existente, din cauza îndiguirilor, a dinamitărilor de stânci şi secării unor albii de râuri, chiar dacă o microhidrocentrală are o producţie foarte redusă.

"Alocarea recentă, în septembrie 2012, a unei cote de vânătoare pentru speciile de carnivore mari este o imensă eroare, în condiţiile în care vânarea lor este strict interzisă de legislaţia românească şi de cea europeană. Astfel, în România se practică un adevărat măcel şi se produce un dezechilibru în structura populaţiilor şi o depreciere a fondului genetic pe termen lung", spun semnatarii memoriului.

Ei arată că prin construirea de obiective industriale, de noi staţiuni turistice şi şosele asfaltate în zonele cu peisaje naturale intacte

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°