În timp ce Uniunea încearcă să găsească o portiţă, oricât de mică, de a se ajunge la un compromis în scandalul bugetului pe următorii şapte ani, România joacă tenis cu proaspăt descoperita jucărie a veto-ului european.
Preşedintele Băsescu, cu acelaşi ton olimpian pe care îl adoptă în chestiuni de politică externă de când cu primul scandal pe scaunul de la Bruxelles, când, exasperat, a chemat jurnaliştii la meditaţii pe teme europene, l-a acuzat duminică pe premierul Ponta că foloseşte bugetul UE în "interes electoral". Şeful statului a făcut "apel" la partide "să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern".
Tot din acelaşi munte, dar de pe un vârf mai roşu, a ieşit şi ministrul Titus Corlăţean, care, tocmai când părea că este, cu adevărat, un altfel de şef la MAE, a trimis nişte notiţe de politică externă, menite să oprească mingea vetoului în terenul premierului. Vetoul, observă ministrul de Externe, există; el se află în Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene. Prin urmare, poate fi folosit, spune Corlăţean, care ne induce din condei impresia că vetoul e acelaşi lucru cu blocajul de la negocieri.
Ceea ce omite Corlăţean să explice este că un blocaj la negocieri nu este sinonim cu un veto, care presupune supunerea la vot şi are şi alte consecinţe decât o reluare a negocierilor. Mai mult, şeful MAE ar trebui să ne fi spus, dacă tot a început discuţia, că vetoul chiar e "ultima opţiune" şi că mai toate certurile europene se rezolvă înainte de a ajunge la vot, tocmai pentru a nu se folosi vetoul.
În acest peisaj mai e şi primul-ministru, care îi dă înainte cu vetoul acesta, demonstrându-şi încă o dată inabilitatea fie de a înţelege cum funcţionează politica externă, fie de a înceta să exporte în asemenea fel campaniile electorale din ţară.
Dincolo de acest meci pe care nu mai avem cum să îl câş