Eurodeputatul PDL Theodor Stolojan a declarat, duminică, la sediul ARD că, în cadrul procesului decizional al Uniunii, dreptul de veto se foloseşte numai într-o situaţie extremă.
„Cum se spune, e varianta atomică, nucleară, pe care o ţară o poate folosi într-o situaţie extremă. Eu cred că aici preşedintele ţării a dat o explicaţie foarte clară. Imaginaţi-vă că Marea Britanie vine, spune veto, altă ţară spune şi ea veto şi plecăm cu toţii, ne luăm jucăriile şi plecăm acasă. Deci nu acesta este modul de lucru la nivelul instituţiilor UE“, a declarat Stolojan, duminică.
Stolojan a mai precizat că Victor Ponta, care a anunţat că va participa miercuri la Bruxelles la reuniunea liderilor socialişti europeni, ar putea să-l însoţească încă de marţi pe ministrul de Externe la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) al UE, în care se va discuta despre exerciţiul bugetar 2014-2020 al Uniunii. „Domnul Ponta înţelegem că se duce şi el acolo să se întâlnească cu liderii socialişti. Îi recomandăm să meargă chiar de marţi împreună cu ministrul său de Externe, pentru că are loc CAG, în care se vor discuta cu siguranţă problemele privind cadrul 2014-2020 şi poate apără şi el interesele României la acest Consiliu“, a mai spus Stolojan.
Într-o declaraţie de presă, şeful statului a subliniat că este pregătit să folosească dreptul de veto dacă se încalcă Tratatul. „Şi eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto, dacă se încalcă Tratatul. De opt ani, nu am văzut niciun stat depunând, făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. Nu am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluţii. V-aş aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile şi două nopţi în care, până la urmă, România a obţinut un buget pe care nu reuşeşte să îl cheltuiască“, a spus el.
Referit