Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu reclamă "declaraţiile iresponsabile" ale lui Ponta: Ne vulnerabilizează în negocierile cu UE

Publicat in Gandul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Ieşirile lui Victor Ponta care a susţinut că neutilizarea dreptului de veto la negocierile pe bugetul UE va costa câte 400 de euro fiecare român sunt etichetate de preşedintele Traian Băsescu drept "iresponsabile şi antieuropene".

În ping-pongul stabilirii dinainte a unui vinovat pentru tăierile din miliardele europene destinate următorilor şapte ani la care România se aşteaptă la Bruxelles, şeful statului îi reclamă primului-ministru că pune pe primul plan "interesul electoral şi personal", "vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020" şi că "afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori".

După aparenta Pace de la Cotroceni, Băsescu nu a ieşit însă să îi reproşeze personal lui Ponta comentariile care au urmat refuzului de a-l mandata să reprezinte România la Bruxelles. Criticile prezidenţiale au fost transmise prin purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea.

"Preşedintele României, Traian Băsescu, le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declaraţii iresponsabile", susţine Oprea, menţionând expres consideraţiile lui Ponta potriovit cărora "dacă ni se spunea în 2007 «nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori."

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Băsescu crede că argumentul principal cu care România poate cere mai mulţi bani UE este o rată crescută de absorbţie a fondurilor şi, în consecinţă, "cere membrilor guvernului să pună în aplicare de îndată toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanţare care se află, în prezent, în situaţia de pre-suspendare".

Băsescu face "un apel" şi către partide: "să nu implice Uniunea Europe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum o ora
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 8 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 10 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

14 morţi într-o mină de aur din Venezuela, inundată în urma ploilor abundente

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Paisprezece mineri au murit în timp ce lucrau în subteran într-o mină de aur din sud-estul Venezuelei, inundată în urma ploilor abundente, au anunţat marţi echipele de salvare, informează AFP, confor

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 9 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 10 ore
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°