Preşedintele Traian Băsescu face un apel la partidele politice să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern şi acuză "iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni", potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al şefului statului.
Administraţia Prezidenţială a transmis, ieri, o serie de precizări cu privire "la declaraţiile antieuropene" pe care unii oficiali ai instituţiilor publice le-au exprimat în ultimele zile, inclusiv ale premierului Victor Ponta făcute sâmbătă la Bistriţa, "care pun interesul lor electoral şi personal mai presus de interesul naţional".
"Aceste declaraţii antieuropene nu reprezintă poziţia oficială a României", se arată în comunicatul transmis de Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.
Potrivit sursei citate, preşedintele Băsescu "regretă în mod profund iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni români, care pun interesul lor electoral şi personal mai presus de interesul naţional".
Preşedintele le cere tuturor politicienilor să nu mai facă declaraţii iresponsabile, care vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020, şi care afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori, potrivit comunicatului.
Şeful statului consideră că cel mai important argument în cadrul oricăror negocieri la nivelul Uniunii Europene îl reprezintă un grad mare de absorbţie a fondurilor europene şi invită instituţiile responsabile să facă toate demersurile pentru a creşte nivelul de absorbţie. Domnia sa le cere reprezentanţilor Guvernului României să pună în aplicare "de îndată" toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanţare care se află, î