A fost primul profesor de sport de la noi. A scris despre “educaţiune fisică”. A ajuns la Carol I pentru a i se plînge că românii sînt dolofani. A făcut “podul” pînă la 70 de ani…
“Nicule, acum am aflat. S-a stins George, gimnastul. Aproape că atingea 70 de ani. Săracul”. Cati, soaţa, i-a adus vestea marelui Nicolae Iorga. Nu plînge, dar odihneşte peniţa pe birou şi, acolo, în camera din stînga cum intrai în vila din Văleni, îşi prinde capul în mîini. “Se mai duse un Om. Se mai duse”…
Îşi amintea agapa ţinută la grădină, la Raşca, mai cu un deceniu în urmă, cînd nea Gigi adunase 60 de primăveri. Nu le arăta. Păr mare, negru, bine îngrijit. Ochi focos şi viu, faţă rumenă, puţină încetineală doară la mers. Dănţuiseră mult şi, la un moment dat, sărbătoritul dăduse semn muzicii să tacă. Mulţumise asistenţei şi, apoi, se apucase să facă roţi, poduri, şuruburi şi toate figurile alea năstruşnice. Doamne, ce pişicher…
Proful de sport de la Sf. Sava
Îi ştia bine viaţa. Se născuse într-un sătuc de lîngă Gherla, Orman parcă-i zicea. Iubea sportul. Acrobat într-o trupă ambulantă. Lăsase Clujul, pentru că nu găsea de muncă, se trăsese la Bucureşti, pe la 1862. Îl angajaseră profesor de gimnastică la pensionul lui Şeicaru, din Calea Rahovei. Apoi la Colegiul “Sf. Sava”, la “Matei Basarab”.
Omul ăsta era un vizionar. Da, vizionar la 1860!!! S-a găsit cu Spiru Haret. S-a găsit cu Emil Florescu. S-a găsit cu Davila, marele Carol Davila. Primului i-a cerut introducerea sportului în şcoli. Întîiul român care a gîndit că “educaţiunea fisică” e obligatorie. La al doilea a avut rugămintea de a băga cîteva “exerciţii”, de dimineaţă, în Armată. Cu doctorul s-a înţeles la a pune bazele trupei “Micii Dorobanţi”, ce avea ca scop dezvoltarea fizică a tineretului, pregătirea sa şi trezirea conştiinţei naţionale.
Ajunsese pînă la Carol. Tradusese o lucrare cel
