Alonzo King, cel care a pus bazele Baletului Lines din San Francisco, în 1982, a spus o frază care poate explica întreaga sa viziune asupra artei. „Doi oameni pot citi acelaşi text. În timp ce unul ne va plictisi de moarte, celălalt ne va schimba viaţa".
Sâmbătă seara, compania lui de dans a demonstrat ce înseamnă originalitate în baletul contemporan. 1000 de oameni şi aplauzele lor au făcut să răsune Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.
La evenimentul organizat în cadrul „Întâlnirilor JTI", compania de dans contemporan a făcut un tur de forţă, de creativitate şi de imponderabilitate, în două momente coragrafice separate de o pauză scurtă.
Primul dintre ele a fost „Dust and Light", un peisaj în mişcare, ocupat de nuclee de câte doi sau câte trei dansatori, care a culminat cu imaginea completă a forţei grupului de 11. Cu rădăcini în baletul clasic şi cu schimbări dinamice şi imprevizibile de ritm, dansul eclectic al trupei i-a lăsat pe spectatori fără cuvinte. Comentariul de la pauză, al unei spectatoare, a spus totul: „Nu pot să spun ce am văzut. E ca şi cum m-aş apuca să povestesc o poezie".
Foto: Marty Sohl
După repriza de dans, cu farmec accentuat de barocul muzicii lui Arcangelo Corelli, a urmat spectacolul „Rasa", tot în coregrafia lui Alonzo King, dar pe muzica hipnotică a lui Zakir Hussain, acompaniatorul majorităţii muzicienilor şi dansatorilor clasici din India.
De mai mulţi ani, în turneele lor mondiale, se întâmplă următoarele lucruri. Cu o condiţie fizică ireproşabilă, balerinii din trupa Lines transformă cele două ore de spectacol într-o adevărată lecţie de anatomie. Dansul expune fiecare muşchi. E un spectacol al corpului uman şi al forţei lui fluide. Balerinii au mâinile lungi care i-ar ajuta, probabil, să-şi ia în braţe iubitele, cu pat cu tot. Îşi desenează zborul în aer, cu gesturi largi şi complete
