Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Vâlceanu, la un pas să fie dat în judecată: „Banner-ul lui a dărâmat cinci stâlpi!”

Publicat in Gorj Domino, luni 19 noiembrie 2012 ·

Incidentele de campanie par nelipsite pe drumurile judeţului. Joi noapte, banner-ul lui Dan Vâlceanu a fost doborât de un TIR şi, odată cu el, cinci stâlpi ai unei firme de telecomunicaţii, în comuna Polovragi.

Şoferul autocamionului este hotârât să-l dea în judecată pe Dan Vâlceanu, pentru că prelata TIR-ului a fost complet distrusă: „Stâlpii sunt jos, dar am înţeles că pagubele vor fi suportate de partidul lui Dan Vâlceanu. Banner-ul a fost montat prea jos, fiind agăţat de TIR în trecere, autocamionul trăgând după el şi cinci stâlpi ai firmei de cablu şi telefonie. Şoferul se gândeşte să-l dea în judecată pe Vâlceanu”, au declarat localnicii din Polovragi. În momentul în care şi-a montat banner-ul nu avea autorizaţie, ulterior a intrat în legalitate”, au declarat oamenii din Polovragi, martori la eveniment.

„Când pică şi al doilea… nu e din eroare”

Întrebat despre incidentul de joi noaptea, Dan Vâlceanu a declarat: „Habar nu aveam! Dar astăzi (ieri, n.red.) mi-a mai picat un banner. Sincer, când îţi pică un banner, poţi să admiţi că este o eroare de montaj, dar când cade şi al doilea… e o problemă. Cred că lucrurile astea nu se întâmplă din erori, este treaba adversarilor mei dacă înţeleg să facă asemenea campanie”, spune acesta. Pe de altă parte, la Crasna nu lipsesc găleţile din partea ARD, care combat brichetele, pixurile şi pliantele oferite de contracandidatul lui Dan Vâlceanu, adică de Mihai Weber. Găleţile sunt împărţite electorilor din Crasna de către un fost pesedist, actual şef de campanie al ARD-istului. Este vorba despre Puiu Diaconescu: „PDL nu se dezminte. Continuă tradiţia găleţilor, ba chiar, lipesc afişele lui Vâlceanu peste ale lui Weber, la tot pasul. Asta e”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu.

„Care e problema?”

Despre găleţile împărţite sătenilor, Dan Vâlceanu declară: „Şi care est

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 40 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 8 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dragoș Anastasiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Dragoș Anastasiu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 26 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 6 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°