Oana Niculescu-Mizil Stefanescu Tohme are trecute in declaratia de avere depusa la Biroul Electoral Central bijuterii in valoare de 850.000 de euro, dar si datorii de aproape 1,7 milioane de euro. Deputatul PSD incearca sa obtina un al doilea mandat consecutiv de parlamentar de Bucuresti, la alegerile din 9 decembrie.
Potrivit site-ului Agentiei Nationale de Integritate, Mizil are un teren intravilan de 8.744 de metri patrati, in satul Snagov, din judetul Ilfov, dobandit in anul 2009, dar si un apartament de aproape 94 de metri patrati, obtinut in acelasi an, fara insa a se preciza localitatea in care se afla.
Alegeri parlamentare Bucuresti 2012
La capitolul bunuri sub forma de metale pretioase sau bijuterii, Oana Mizil a trecut obiecte in valoare totala de 850.000 de euro, dobandite in perioada 1994-2008.
Imprumuturi de peste 760.000 de euro, datorii de aproape 1,7 milioane de euro
Deputatul social-democrat a imprumutat mai multe persoane private cu o suma totala de 680.000 de euro, dar si doua companii, cu echivalentul in lei a peste 80.000 de euro.
La capitolul datorii, Oana Mizil a contractat patru imprumuturi la patru banci diferite, in franci elvetieni si in euro, in perioada 2007-2009, care totalizeaza aproape 1,7 milioane de euro - 1.667.000 de euro.
Nu in ultimul rand, deputatul PSD a primit o indemnizatie de 50.784 de lei, in ultimul an fiscal, in urma activitatii depuse in Parlamentul Romaniei. Totodata, ea a castigat si 21.262 de lei, dintr-un contract de inchiriere.
Oana Niculescu-Mizil va candida pentru un al doilea mandat consecutiv de deputat, in Colegiul 23 din sectorul 5, cel in care primar este vicepresedintele PSD Marian Vanghelie. Printre adversarii sai se numara democrat-liberalul Teodor Dragan, propunerea ARD pentru acest colegiu.
Oan