Eu am crezut că apariţia unei noi ediţii a "Spovedaniei pentru învinşi", de Panait Istrati, va produce un cutremur al conştiinţelor. Fiind interzisă în perioada comunistă, cartea crease, ca orice fruct oprit, un mare orizont de aşteptare. În anii '50, dacă o deţineai, o citeai, te confesai asupra lecturii iar "celălalt" avea grijă să nu tacă, luai ani grei de puşcărie. Destui au păţit-o!

Dar cartea, în loc să fie considerată una din cărţile-cheie ale operei istratiene, a trecut, la noua ei ediţie, ca şi neobservată.

"Spovedania pentru învinşi" este pentru Panait Istrati o carte de cumpănă. Scrisă şi publicată la jumătatea scurtei dar fascinantei lui cariere literare, ea împarte opera în două perioade distincte. După publicarea ei în Franţa, în toamna anului 1929 şi, la câteva luni, în România, Panait Istrati nu va mai fi niciodată acelaşi. Se încheie o perioadă de glorie şi începe un calvar. Pentru ediţia românească se cuvine să dăm câteva lămuriri. Ion Pas, traducătorul cărţii, are ideea năstruşnică de a traduce altfel titlul şi de a impune pentru destulă vreme un nou sens. El traduce, în loc de "Spovedanie pentru învinşi", "Spovedania unui învins". Nimic nu e întâmplător. E aici o deturnare gravă şi masivă de sens. Pentru Ion Pas, el însuşi un călător în Rusia sovietică, cel "învins" era Istrati, sugerând că autorul nu a înţeles misiunea revoluţiei bolşevice. Sensul dat de Istrati era lipsit de orice ambiguitate. "Spovedania" autorului era "pentru învinşi". Pluralul mută accentul de pe experienţă individuală, pe cea colectivă, mult mai tragică. Un fapt absolut lăudabil în traducerea titlului, Ion Pas a optat pentru cuvântul "spovedanie", cuvânt greu, cu rezonanţe mistice, ceva ce sugerează mărturisirea totală, fără rest, în loc de pitorescul şi dulceagul "confesiune".

Hotărârea de a scrie "Spovedania" este cea mai mare decizie