Preşedintele american Barack Obama, aflat într-o vizită la Rangoon cu obiectivul de a susţine reformele politice în curs, a fost primit luni la domiciliul opozantei Aung San Suu Kyi, care a exprimat o anumită prudenţă, temându-se de un "miraj al succesului" reformelor politice, relatează AFP.
Cei doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace (Suu Kyi în 1991, iar Obama în 2009) s-au întâlnit deja, în septembrie, la Casa Albă, însă aceasta este prima vizită a unui preşedinte american în exerciţiu în Myanmar. Ei au discutat, de această dată în casa familiei lui Suu Kyi, în care opozanta a petrecut 15 ani de arest la domiciliu.
"Momentul cel mai dificil al unei tranziţii este cel în care se întrevede succesul. Trebuie să fim foarte atenţi să nu fim înşelaţi de un miraj al succesului", a declarat cea pe care admiratorii săi o numeasc "Doamna".
Ea a mulţumit preşedintelui pentru "susţinerea devotată" oferită de către Statele Unite mişcării democratice din Myanmar.
Zeci de deţinuţi politici eliberaţi
Zeci de deţinuţi politici au fost eliberaţi luni în Myanmar în momentul în care preşedintele american Barack Obama sosea în ţară în cadrul unei vizite istorice, au declarat activişti pentru AFP.
"Ştim că 44 de deţinuţi politici au fost eliberaţi luni", a declarat Soe Tun, activist al organizaţiei de opoziţie Generaţia 88, apreciind că noua amnistie s-a făcut "cu ocazia vizitei" lui Obama.
Asociaţia pentru asistenţă a deţinuţilor politici din Myanmar (AAPP), cu sediul în Thailanda, a confirmat pe pagina sa de Facebook că 43 de prizonieri politici au fost eliberaţi.
Dar potrivit Nine Nine, Liga Naţională pentru Democraţie (LND) a opozantei Aung San Suu Kyi, "56 de deţinuţi politici au fost eliberaţi" luni şi duminică, între care patru membri ai partidului.
Numărul deţinuţilor politici care rămân în spatele gra