Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăcrămioara Stoenescu lansează “Memoria stigmatelor”, la Iași

Publicat in Ora de Iasi, luni 19 noiembrie 2012 ·

IAȘI.Luni, 19 noiembrie, Librarium Palas si Curtea Veche Publishing invită ieșenii la evenimentul de lansare a volumului Memoria stigmatelor de Lăcrămioara Stoenescu. Lansarea va avea loc la Librarium Palas (Palas Shopping Mall, vis-à-vis de Caruselul Venețian) din Iași, de la ora 17.00. La eveniment vor lua cuvîntul conf. univ. dr. Sorin Bocancea, conf. univ. dr. Daniel Șandru, Oltea Ștefănescu, unul dintre „personajele” cărții.

„Cartea mea se adresează în primul rînd acelor tineri care vor să cunoască istoria recentă, nemistificată, trăită de cei care au suferit pentru a o salva. Acești purtatori de stigmate morale îi reprezintă doar pe cîțiva dintre cei mulți, în carte aparînd doar cei care au dorit să vorbească.”, a precizat Lăcramioara Stoenescu.

„În România comunistă, din 1948 și pînă la începutul anilor ’60, soarta unui om depindea mai ales de dosarul sau politic – pînă-ntr-acolo încît Dosarul, ca atare, era cu mult mai important decît Omul. O faptă de opoziție față de regimul comunist – a oricăruia dintre români, fie o persoană anume sau vreuna dintre rudele sale – era un păcat de neșters – un stigmat. Dacă ai fi furat, violat sau omorît era altceva. Dar, ca arestat politic, vei fi stigmatizat toată viața – va spune un om al regimului către unul dintre eroii acestui volum.”, spune Adrian Cioroianu, Decan, Facultatea de Istorie, Universitatea București.

Lăcrămioara Stoenescu (n. 22 februarie 1942 la Giurgiu) a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1969. A fost profesoară la Colegiul „Cantemir-Vodă“ din București. Debutează în 2007, la Curtea Veche Publishing, cu volumul memorialistic Copii — dușmani ai poporului. Este autoarea cărții De pe băncile Școlii în inchisorile comuniste și al unor scenarii radiofonice

după cartea Copii — dușmani ai poporulu: Am fost dușman al poporului și Un om nevinovat. De asemen

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 46 minute
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 56 minute
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum 37 minute
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 26 minute
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Decizie definitivă pentru elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei. Pedeapsă redusă cu doi ani

HotNews acum 3 ore
Curtea de Apel București a decis, marți, condamnarea elevului de la Colegiul Național „Ion Creangă”, care în 2023 a atacat cu un cuțit o profesoară în sala de clasă, la 5 ani de detenție într-un centru de minori. Hotărârea instanței este definitivă.

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°