Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cea de-a 23-a, respectiv a 24-a plângere formulată de Hussein Awdi şi Mehdi Awdi împotriva măsurii de interdicţie a părăsirii ţării
Toate cele cinci plângeri formulate de Bassam Istanbouly au fost respinse
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, rând pe rând, plângerile formulate de fraţii Awdi împotriva măsurii interdicţiei de a nu părăsi ţara, astfel încât aceştia sunt liberi să plece oricând. Surse judiciare au declarat însă pentru Curierul Naţional că cei doi fraţi, Hussein şi Mehdi Awdi nu vor pleca până când nu va scăpa de interdicţie şi Bassam Istanbouly (mâna dreaptă a fratelui lor - Hassan Awdi - care a părăsit ţara înainte de a i se putea interzice să facă acest lucru).
Potrivit datelor postate pe site-ul Tribunalului Bucureşti, plângerea depusă de Mehdi Awdi (cea de-a
24-a), formulată împotriva Ordonanţei nr.130/D/P/2012 din data de 16.10.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT privind prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de acesta, a fost admisă de instanţă la 6 noiembrie a.c. "Revocă măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de învinuitul Awdi A. Mehdi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2012", se arată pe site.
Anterior, aceeaşi măsură, de revocare a interdicţiei de a nu părăsi ţara, fusese luată (la cea de-a 23-a plângere) şi faţă de fratele său mai mare, Hussein A. Awdi, respinse fiind toate cele cinci plângeri formulate de Bassam Istanbouly împotriva ordonanţei prin care i se interzicea să părăsească teritoriul României.
La 22 iunie 2010, faţă de învinuiţii Mehdi Awdi, Bassam Istanbouly (mâna dreaptă a lui Hassan) Marwan Matly, Lorica Doina Bejan, Angela Coman şi Iordan Bădeanu s-a luat măsura nepărăsirii localităţii,