Scris de Simona Albinaru - După finalizarea în acest an a „Drumului de Padiş” cum s-a încetăţenit în limbajul uzual, drumarii bihoreni şi clujeni vor finaliza în 2013 tronsonul final, astfel că afluxul turistic în acest pol de atracţie va deveni permanent, inclusiv pe durata iernii.
Intrarea în circuit a complexului de schi „Piatra Grăitoare” de la Băiţa – Vârtop a transformat şi această zonă într-un pol de atracţie turistică investiţie fapt ce a pus impus instituirea permanenţei Salvamont, cel puţin pe durata sezonului hivernal. Presiunea asupra echipelor Salvamont care deservesc zona va creşte în continuare dat fiind că în imediata apropiere a limitei de judeţ cu Alba, se prevede intrarea în circuit a unor complexe de schi, la Bubeşti şi Gârda Alba şi precum extinderea complexului Piatra Grăitoare până în zona de creastă spre Vârful Bihorul Mare, ceea ce vor determina creşteri substanţiale ale traficului turistic şi pe traseele din zona de creastă.Proiecte de viitor
În 2013, cel mai târziu probabil în 2014, se vor finaliza alte 3 investiţii publice importante, toate în perimetrul peşterii de la Vadu Crişului, respectiv – Centrul de protecţie şi monitorizare a mediului – proiect CBD HU-RO, Baza Salvamont de la Vadu Crişului – proiect CJ Bihor – MDRT şi Pod de acces auto peste Crişul Repede, spre peşteră – proiect CL Vadu Crişului – CJ Bihor. În paralel se caută surse de finanţare pentru reabilitarea cabanei „Vadu Crişului”.
În mod evident că şi în defileul Crişului Repede traficul turistic se va intensifica, în aceste condiţii şi în această zonă se va impune instituirea permanenţei Salvamont. se impune re-evaluarea a modului de funcţionare a SJS-SBh aspectul programului de asigurare a asistenţei Salvamont în arealul turistic montan bihorean dezvoltarea unei reţele de baze Salvamont – Padişul şi Stâna de Vale fiind locaţii în care această necesitate e