Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANMDM: În perioada 2005-2011, nu au fost raportate reacţii adverse la vaccinul BCG de la Cantacuzino

Publicat in Mediafax, luni 19 noiembrie 2012 · ·

Vaccinul antituberculos (BCG) realizat de Institutul Cantacuzino nu a înregistrat nicio reacţie adversă la administrarea din perioada 2005-2011, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Potrivit informaţiilor din baza de date aferentă produsului, nu au fost înregistrate reacţii adverse ale vaccinului pus pe piaţă de "Cantacuzino", au spus sursele citate.

Pentru vaccinul BCG folosit în prezent - Statens Serum Institut, importat din Danemarca -, au fost 12 raportări de reacţii adverse, în 2012, conform aceloraşi surse.

Din totalul acestora, patru au fost făcute de către firma daneză şi raportate direct în baza de date europeană EudraVigilance, iar opt au fost raportări spontane primite de ANMDM de la medici pediatri, validate de Agenţie şi retransmise în EudraVigilance, au mai precizat oficialii ANMDM.

"Este vorba în principal de limfadenopatie (umflarea ganglionilor limfatici - n.r.) generată de vaccin, cu recuperare ulterioară", au mai spus aceleaşi surse.

Ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, vineri, că au fost semnalate recţii adverse ale vaccinului BCG din Danemarca, fiind înregistrate 115 cazuri, situaţia urmând să fie analizată de o comisie desemnată în acest sens, pentru a vedea dacă acestea se înscriu în limitele stabilite de OMS.

"O comisie a Ministerului Sănătăţii va analiza toate reacţiile adverse ale vaccinului BCG din Danemarca ce au fost raportate. Va fi o analiză detaliată a acestor reacţii adverse, pentru a vedea dacă se încadrează în limitele normale sau le depăşesc. Institutul Naţional de Sănătate Publică România are înregistrate 115 cazuri de reacţii adverse. Dintre acestea 79,1 sunt reacţii locale", a spus Arafat.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata estimată de reacţii adverse severe la BCG este de unu la mi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 2 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 3 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Emisiunile zilei de joi, 17 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Asociaţia Pro Infrastructură: În câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere / La început se va merge încet, mai ales pe poduri

News.ro acum o ora
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere. ”După 7 ani şi jumătate de contract care stipulează 3 ani de execuţie,

Tribunalul din Paris, evacuat în urma unei alerte cu bombă

Adevarul acum 2 ore
Sediul principal al tribunalului din Paris a fost evacuat miercuri, 16 aprilie, în urma unei alerte cu bombă.

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum 44 minute
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Vremea

București
acum

11°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

13°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
dum.

12°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/21°