Poliţia Capitalei a anunţat că peste 270 de maşini de poliţie ale instituţiei vor fi pregătite pentru sezonul rece iar alte peste 200 de autoturisme ce au defecţiuni vor fi reparate.
În comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei, remis luni, 19 noiembrie, de Agerpres, se precizează că “În vederea pregătirii parcului auto pentru sezonul rece, Poliţia Capitalei a finalizat procedurile specifice pentru achiziţia de anvelope de iarnă şi acumulatori auto.” Totodată se specifică faptul că „întrucât parcul de autospeciale al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti necesita reparaţii, au fost atribuite şi contracte de prestări servicii pentru repararea şi întreţinerea autoturismelor din dotarea Poliţiei Capitalei”.
Conform Poliţiei Capitalei, valoarea achiziţiilor de acumulatori auto se ridică la suma de aproximativ 50.000 lei iar cea a anvelopelor de iarnă, la 200.000 lei, în timp ce costurile serviciilor de reparare şi întreţinere a parcului auto sunt estimate la suma maximă de 500.000 lei. De asemenea, se menţionează în comunicat că”Achiziţiile au fost realizate în mod transparent şi echidistant, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice”
Poliţia Capitalei a anunţat că peste 270 de maşini de poliţie ale instituţiei vor fi pregătite pentru sezonul rece iar alte peste 200 de autoturisme ce au defecţiuni vor fi reparate.
În comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei, remis luni, 19 noiembrie, de Agerpres, se precizează că “În vederea pregătirii parcului auto pentru sezonul rece, Poliţia Capitalei a finalizat procedurile specifice pentru achiziţia de anvelope de iarnă şi acumulatori auto.” Totodată se specifică faptul că „întrucât parcul de autospeciale al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti necesita reparaţii, au fost atribuite şi contracte de prestări servicii pentru repararea şi întreţinerea autot