IAȘI. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași anunță că la nivelul județului Iași sunt înregistrați 9.149 de beneficiari ai bursei Bani de liceu (dintre care 1.170 de elevi provin din municipiul Pașcani) și 968 de beneficiari ai Bursei profesionale (dintre care 58 în municipiul Pașcani).
Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Sabina Manea a declarant că bursa Bani de liceu are un cuantum de 180 ron și se acordă elevilor din liceele teoretice și vocaționale, în funcție de venitul fiecărui membru al familiei.
“Bursa profesională, cu un cuantum de 200 ron, se acordă tuturor elevilor înscriși în învățământul profesional (clasa a X-a), pe baza unei cereri care se înregistrează la secretariatele școlilor. Astfel, în luna noiembrie, toți beneficiarii celor două tipuri de burse vor primi sumele aferente lunilor septembrie, octombrie și noiembrie, în cuantum de 500 ron. Acordarea bursei profesionale reprezintă o premiză importantă pentru reconfigurarea atitudinilor și a mentalităților în privința școlii profesionale.”, spune Sabina Manea.
Domnia Sa mai menționează că sprijinirea prin burse a elevilor din medii sociale defavorizate, calitatea formării acestora, relația cu agenții economici și corelarea cu piața muncii fac parte din strategia Ministerului Educației și Cercetării pe termen lung care vizează reconfigurarea școlii profesionale la standarde europene.
IAȘI. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași anunță că la nivelul județului Iași sunt înregistrați 9.149 de beneficiari ai bursei Bani de liceu (dintre care 1.170 de elevi provin din municipiul Pașcani) și 968 de beneficiari ai Bursei profesionale (dintre care 58 în municipiul Pașcani).
Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Sabina Manea a declarant că bursa Bani de liceu are un cuantum de 180 ron și se acordă elevilor din lice