Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eucariote nedescoperite

Publicat in GAZETA de SUD, luni 19 noiembrie 2012 ·

Cercetătorii estimează că numărul speciilor de organisme eucariote marine ar fi de aproximativ 972.000, dintre care doar 230.000 de specii au fost inventariate, informează Yahoo!News. Concluzia a fost formulată în urma realizării unui studiu la nivel internaţional, la care au contribuit 270 de specialişti în taxonomie (studiul unei grupe de plante sau de animale privind descrierea și clasificarea speciilor) proveniţi din 32 de ţări. Fiecare taxonomist a calculat numărul de specii de eucariote (plante sau animale evoluate care au nucleu tipic, separat prin membrană) cunoscute în domeniul său de specialitate şi a estimat numărul de specii care rămân încă nedescoperite, aceste calcule fiind realizate atât prin utilizarea unor modele statistice, cât şi prin folosirea experienţei fiecăruia. Estimarea statistică s-a bazat pe rata cu care au fost raportate descoperirile de noi specii în ultimele decenii, iar rezultatele au indicat că numărul total de specii marine ar fi în jurul pragului de 540.000, dar totuşi, potrivit experţilor, poate să fie vorba de orice valoare situată între 320.000 şi 760.000 de specii. Totodată, experţii au făcut şi o altă estimare, care se bazează pe experienţa personală şi pe o proiectare a numărului de specii descoperite în domeniile la care s-a făcut raportarea. Potrivit acestei predicţii, în mediul marin ar exista între 704.000 şi 972.000 de specii de eucariote. Informaţiile verificate de experţi arată însă că doar 230.000 dintre acestea sunt descrise şi inventariate corect. Potrivit cercetării, aproximativ 200.000 aparţin regnului animal, 7.600 sunt specii de plante, 19.500 sunt specii de ciuperci aparţinând regnului Chromista, 550 de specii sunt organisme din regnul Prostista şi 1.050 de specii aparţin regnului Fungi.

Cercetătorii estimează că numărul speciilor de organisme eucariote marine ar fi de aproximativ 972.000, dintre care

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 12 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 19 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Accident grav, pe un drum național. O persoană a murit și patru sunt rănite, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism, produs sâmbătă pe pe DN 2 Adjud-Bacău. Traficul rutier a fost blocat aproape două ore. ”Circulaţia este oprită tempo

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Care este diferenţa dintre Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană?

News.ro acum 2 ore
În zilele de după alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, autorităţile naţionale ale statelor membre transmit Parlamentului European numele deputaţilor europeni aleşi, după ce verifică dacă aceştia nu deţin mandate sau nu ocupă funcţii incompat

Vremea

București
acum

28°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°