Biblioteca Judeţeană Satu Mare organizează azi, cu începere de la ora 12.00, în Sala de lectură “Gheorghe Bulgăr” dezbaterea cu tema “Statul de drept. Stat şi naţiune în istoria europeană”. Manifestarea se desfăşoară în parteneriat cu elevi de la Grupul Şcolar de Construcţii Maşini “Unio”, coordonaţi de profesoarele Anca Blaga şi Adriana Marchiş. Obiectivul principal al acestei acţiuni cu rol educativ şi informativ este cunoaşterea noţiunilor de stat, naţiune, cetăţenie, stat de drept. “Ne propunem să organizăm pe viitor şi alte activităţi similare care să ne permită să facem o incursiune în istoria statelor şi naţiunilor europene, antrenând cât mai mulţi elevi din şcolile şi liceele sătmărene”, a declarat bibliotecarul Mircea Pîrlea, iniţiatorul activităţii.
În cadrul dezbaterii vor fi prezentate teme precum Statul de drept, Stat şi naţiune, Ludovic al XIV-lea şi statul absolutist francez, Napoleon Bonaparte şi Imperiul napolenian, Otto von Bismarck şi Unificarea Germaniei. Prezentările vor fi susţinute de către bibliotecarul Mircea Pîrlea şi elevii Gabriel Nichita, Anca Debreţeni, Daniel Ionaş, Florin Ardelean şi Ciprian Leschian.
Citiţi şi ...:
Biblioteca Judeţeană Satu Mare organizează azi, cu începere de la ora 12.00, în Sala de lectură “Gheorghe Bulgăr” dezbaterea cu tema “Statul de drept. Stat şi naţiune în istoria europeană”. Manifestarea se desfăşoară în parteneriat cu elevi de la Grupul Şcolar de Construcţii Maşini “Unio”, coordonaţi de profesoarele Anca Blaga şi Adriana Marchiş. Obiectivul principal al acestei acţiuni cu rol educativ şi informativ este cunoaşterea noţiunilor de stat, naţiune, cetăţenie, stat de drept. “Ne propunem să organizăm pe viitor şi alte activităţi similare care să ne permită să facem o incursiune în istoria statelor şi naţiunilor europene, antrenând cât mai mulţi elevi din şcolile şi liceele sătmă