Altfel, vei răspunde în faţa legii. Este mesajul pe care poliţişti, jandarmi, angajaţi ai ISU, dar şi prefectul Mihai Mohaci, l-au transmis, la sfârşitul săptămânii trecute, braşovenilor veniţi la cumpărături în Piaţa Dacia.
Campania naţională iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor a debutat săptămâna trecută la Braşov, reprezentanţii instituţiilor subordonate din teritoriu împărţind peste 1.000 de pliante cu informaţii despre riscurile la care se expun cei care promit, oferă bani sau alte „cadouri” pentru a influenţa votul, dar şi cei care acceptă aceste cadouri. Acţiunea începută vineri în Piaţa Dacia va continua şi în alte puncte din municipiu, până în 9 decembrie, când cetăţenii sunt chemaţi să voteze candidaţii pe care îi vor în viitorul Parlament.
„Vom distribui astfel de materiale şi în restul judeţului, iar înaintea scrutinului din 9 decembrie vom merge în cartierul Gârcini din Săcele, una dintre cele mai riscante zone din punct de vedere a corectitudinii desfăşurării procesului electoral”, a declarat prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci.
În judeţul Braşov, poliţiştii, jandarmii, angajaţii ISU şi reprezentanţii Instituţiei Prefectului vor distribui în cadrul aceste campanii, 18.000 de pliante, iar 2.100 afişe vor fi postate în locuri publice cu vizibilitate maximă pentru cetăţeni, inclusiv la secţiile de votare în ziua alegerilor. Altfel, vei răspunde în faţa legii. Este mesajul pe care poliţişti, jandarmi, angajaţi ai ISU, dar şi prefectul Mihai Mohaci, l-au transmis, la sfârşitul săptămânii trecute, braşovenilor veniţi la cumpărături în Piaţa Dacia.
Campania naţională iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor a debutat săptămâna trecută la Braşov, reprezentanţii instituţiilor subordonate din teritoriu împărţind peste 1.000 de pliante cu informaţii despre riscurile la care se expun cei care pr