De-a dreptul îngrozit, unul dintre parlamentarii aflați pe câmpul de bătaie electorală mi-a spus că în teritoriu e jale. Păi cum, l-am întrebat. Și-mi spune omul că în deplasările lui prin zonele neumblate până acum, unde l-a împins nevoia unui alt mandat, oamenii-i apar ca în coșmaruri. Cum să zic, adică rupți în fund (scuze, nu chiar). Parlamentarul mi-a mai spus că nu se aștepta să vadă atâta sărăcie pe cap de elector, atâta mulțime de familii făcând baie în datorii. Nici nu mai știa ce să le promită și cum să le zugrăvească viitorul roz, căci nici el, parlamentarul, nu-i mai vedea cu ochii minții, ieșind cândva din mocirla unei vieți aberante. Barometrul austerității i-a fost dat peste cap, pentru că nimerise parcă într-o altă lume și care, parte din ea, nu mai știa decât drumul spre mântuirea (și asta) televizată a DeDeismului. Și acum, întreb eu, ce?
Parlamentarul a plecat, evident, mai departe.
Dincolo de tristețea de prin teritoriu, unde lumina becului devine luxul cel mai de lux, fiindcă factura de la CEZ (autoritate supremă, care, când vrea, te lasă fără, amețind codurile de bare) cântărește mai mult decât pot „să care” consumatorii (fideli, că n-au încotro), pe mine mă distrează, însă, câtă energie și cât patos se pun în lipirea afișelor și dezlipirea lor…. Cum plouă cu bannere și cu stâlpi și cât de important este, pentru viitorii aleși, portretul lor din stația de autobuz. Nu este un pic ridicol?
Spuneam, în general, de factura la curent și de viitorii parlamentari. Am avut trista ocazie să întâlnesc un dascăl, cu catedra în comună. La un moment dat, n-a mai putut să plătească lumina și a rămas în beznă cu cei patru copii ai lui. Evident, pentru candidatul X a fost de necrezut… dar, măcar odată la patru ani, are prilejul să vadă, dincolo de banner, și „bubele” făcând campanie din casă-n casă.
De-a dreptul îngrozit, unul dintre pa
