Aproximativ 15.000 de vizitatori au participat la Târgul de Turism al României, bugetul mediu pe care românii sunt dispuşi să-l cheltuiască pentru o vacanţă în ţară situându-se, în medie, între 200 şi 500 de euro, iar cel pentru deplasările externe între 500 şi 700 de euro, potrivit unui comunicat transmis luni de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
'Conceptul de 'Early booking - Înscrieri timpurii' este însuşit din ce în ce mai mult de către turiştii din România, care au înţeles că achiziţionarea timpurie a pachetelor de călătorie poate aduce o reducere de 25-30% şi le poate permite să petreacă două vacanţe cu preţul uneia singure. Bugetul mediu pe care românii sunt dispuşi să-l cheltuiască pentru o vacanţă internă se situează, în medie, între 200-500 de euro, iar pentru deplasările externe între 500-700 de euro. Constatăm că nu este diferit de bugetul mediu alocat în anii trecuţi, dar este mai atent cheltuit', a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin.
Pentru sărbătorile de iarnă, pe care majoritatea românilor doresc să le petreacă în stil tradiţional, destinaţiile interne au rămas cele mai căutate - Valea Prahovei, Bran-Moeciu, Bucovina. Preţurile pentru aceste destinaţii încep de la 1.000 lei. Potrivit ANAT, reducerile practicate la târgul de turism, care s-au aplicat peste discounturile de early-booking, au generat un interes crescut pentru achiziţionarea vacanţelor de vară. Cea mai căutată destinaţie de vară la TTR a fost litoralul românesc, cu Mamaia ca staţiune favorită, în condiţiile în care sezonul estival va fi deschis cu o minivacanţă prelungită, ce va include şi Sărbătorile de Paşte. Preţul pentru un sejur pe litoral în vara 2013 începe de la 1.000 lei.
Austria a fost prima alegere pentru românii care aleg să-şi petreacă un sejur în străinătate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Un sejur de 7 nopţi a