Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fată de 14 ani a născut în baie. Apoi şi-a STRÂNS DE GÂT copilul şi i-a ASCUNS CADAVRUL într-o cutie de pantofi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 noiembrie 2012 ·

O mamă în vârstă de 14 ani din statul american Florida a povestit în detaliu momentul în care a născut într-o baie, cum a tăiat cordonul ombilical cu o foarfecă şi şi-a strâns de gât copilul, pe care l-a ascuns apoi într-o cutie de pantofi.

Cassidy Goodison a fost acuzată de crimă, după ce poliţia a aflat că şi-a ucis copilul. Tânăra şi-a ascuns sarcina de părinţi. Goodison a făcut reconstituirea faptelor sale groaznice pentru autorităţile americane.

TESTAMENT VIDEO. Fața mai puțin cunoscută a lui IURIE DARIE: a fost un copil sărac și un tată agresiv. Care i-au fost cele mai mari REGRETE

"Nu avea ochii deschişi, însă mi-am dat seama că respira. Apoi, mi-am pus mâinile în jurul gâtului său şi am strâns pentru a-l sufoca", a povestit tânăra, care a născut în baie şi a muşcat dintr-un prosop pentru a nu face zgomot.

Arestat pentru VIOL LA DOAR 10 ANI. Cazul nu este singular iar FENOMENUL e provocat ceva care e la îndemâna ORICĂRUI COPIL din lume

Mama acesteia a găsit cadavrul copilului într-o cutie de pantofi, trei zile mai târziu, şi a alertat poliţia. Tânăra este acuzată de crimă şi ar putea fi condamnată la moarte, având în vedere gravitatea faptelor.

Un tânăr s-a sinucis după un tratament contra acneei. Lua acelaşi medicament ca fiul lui Florin Călinescu

DESCOPERIRI PE FUNDUL APEI: MONȘTRI marini

Au luat formă umană şi NE SUPRAVEGHEAZĂ: Câte SPECII EXTRATERESTRE sunt printre noi şi care le este MISIUNEA

Cele mai ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE animale din lume. Ele prevestesc APOCALIPSA? Cu TREI CAPETE, COPITE crescute pe GÂT | FOTO ȘI VIDEO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Operaţiunea JUPITER continuă miercuri cu sute de percheziţii şi zeci de mandate de aducere / Prejudiciul estimat în dosare depăşeşte 17 milioane de lei

G4Media acum 31 minute
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, aproape 400 de percheziţii în întreaga ţară, în cadrul aşa-numitei Operaţiuni JUPITER. 55 de persoane urmează să fie duse la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articol

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026

Mediafax acum 46 minute
Guvernul a aprobat luni o revizuire strategică a apărării, care prevede o armată bazată pe tehnologie, pentru a contracara amenințările emergente, inclusiv o posibilă agresiune rusă. Marea Britanie, unul dintre cei mai fermi susținători occidentali

Alarmă globală: China restricţionează exporturile de minerale critice, ameninţând industria auto şi producţia globală

G4Media acum 16 minute
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

Adobe lansează Photoshop beta pentru Android

News.ro acum o ora
La patru luni după iPhone, Adobe aduce şi pe Android versiunea beta a aplicaţiei de prelucrare grafică Photoshop. Aplicaţia Photoshop de Android oferă un set similar de funcţii celei pentru desktop. Printre altele, există suport pentru layere şi mas

Tarifele impuse de SUA ar putea pune în pericol siguranţa aeriană, avertizează industria aerospaţială şi companiile

G4Media acum 23 minute
Noi tarife aplicate avioanelor comerciale importate, motoarelor şi pieselor ar putea pune în pericol siguranţa aeriană şi lanţul de aprovizionare sau ar putea genera consecinţe neprevăzute, au avertizat marţi grupurile care reprezintă companiile aer

Noul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Jae-myung, şi-a preluat mandatul / Care sunt provocările cu care se va confrunta / Reacţii internaționale după alegerea sa

G4Media acum 40 minute
Coreea de Sud l-a ales pe liberalul Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care va necesita negocierea tarifelor comerciale cu SUA şi repararea cicatricilor produse de declaraţia şocantă de lege mar

Horoscop pentru miercuri, 04 iunie 2025. Sunt posibile situații conflictuale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Se pare că azi muncești cu elan. Fii atent la tot ce se petrece în sfera muncii, întrucât în umbră sunt capcane. Lucrează cu măsură, nu te implica în multe lucruri si selectează cu atenție prioritățile. Sănătatea este destul de încercată, ast

Oficial: Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga din iunie. Confirmarea, făcută de Casa Albă

Mediafax acum 51 minute
Confirmarea participării a fost făcută de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, scrie Bloomberg. „Pot confirma că va merge la summitul NATO”, a spus aceasta reporterilor. Anunțul vine în contextul în care Trump vrea ca membrii NATO să

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°