Ediţia de anul acesta a Târgului Gaudeamus aduce la Bucureşti noi titluri semnate de autori autohtoni, precum "Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri", de Radu Paraschivescu, "Toate bufniţele", de Filip Florian, dar şi întâlniri cu invitatul special al evenimentului, Pascal Bruckner.
Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, ediţia a XIX-a, se va desfăşura de miercuri până duminică (21-25 noiembrie), în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.
Anul acesta, organizatorii târgului sărbătoresc limba şi cultura română în integralitatea ei, prin participarea Moldovei ca invitat de onoare - o provocare la dialog şi o reconectare necesară la noutatea vieţii culturale şi editoriale de peste Prut. Astfel, pe lângă scriitorii şi oamenii de cultură moldoveni invitaţi, târgul se va bucura de prezenţa jurnaliştilor de la Teleradio Moldova.
De asemenea, după ce a fost invitată de onoare în 2011, Italia revine la Gaudeamus 2012 ca partener privilegiat: nume de rezonanţă ale literaturii italiene actuale, jurnalişti, dar şi editori şi agenţi literari vor fi protagoniştii evenimentelor organizate în acest an la standul acestei ţări.
Târgul Gaudeamus inaugurează în acest an o secţiune dedicată agenţilor literari care activează pe piaţa internaţională de carte: o oportunitate pentru autorii, editorii, dar şi traducătorii şi agenţii literari din România de a se întâlni faţă în faţă, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai unor importante agenţii literare străine. Pe întreaga durată a târgului va funcţiona Centrul Internaţional de Agenţii Literare, un spaţiu special amenajat în care vor fi programate întâlnirile profesionale. De asemenea, joi, între orele 11.30 şi 13.30, va avea loc în Sala Cupola (Pavilionul Central Romexpo) masa rotundă cu tema "Rolul agenţilor literari pe piaţa internaţională de carte în era electronică". Evenimentul va fi mode