Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta vrea să se adreseze Parlamentului pe tema dreptului de veto

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 noiembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a transmis o solicitare conducerii celor două Camere de a se adresa, mâine, plenului reunit. Unul dintre subiectele despre care Ponta vrea să le vorbească parlamentarilor este legat de poziţia României în cadrul discuţiilor la nivelul Consiliului European privind bugetul UE. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost convocată, în această seară, la ora 19,00.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunțat că le va propune colegilor săi să se întrunească într-o şedinţă comună a Parlamentului în care să fie dezbătut subiectul poziţiei României la Consiliul European. Astăzi, USL a adoptat o rezoluţie de susţinere a propunerilor formulate pentru viitorul buget al UE de către preşedinţii CE şi PE, cerând ca toţi reprezentanţii României în structurile europene, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, să susţină aceleaşi propuneri.

CITIȚI ȘI:

Capcana lui Ponta: Misiune imposibilă la Bruxelles pentru Băsescu

Ponta: Nu mai rămân prim-ministru dacă USL nu are majoritateLăzăroiu: Încă o suspendare a lui Băsescu și SUA rupe parteneriatul strategicNicolăescu: "Băsescu îl pune și pe Papa Pius premier". Lăzăroiu: "Nici PROSTU' SATULUI nu mai crede că Ponta va fi premier"Ponta se laudă în Le Figaro cu coabitarea cu BăsescuTraian Băsescu răspunde liderului PNL: "Crin Antonescu a avut o contribuţie esenţială la nerespectarea statului de drept"Sebastian Lăzăroiu dă de înțeles că Victor Ponta ar putea să NU MAI FIE PREMIER după alegeri

Citiţi mai mult: Crin Antonescu vrea să-i facă AGENDA lui Băsescu pentru Consiliul European. VEZI ce rezoluție a adoptat USL - Parlament > EVZ.rohttp://www.evz.ro/detalii/stiri/crin-antonescu-vrea-dezbatere-parlamentara-pe-tema-pozitiei-romaniei-la-consiliul-european-101180.html#ixzz2CfgOpL3X

EVZ.ro @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 22 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 38 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 27 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°