Tânărul din Popeşti, acuzat că a vândut canabis unui investigator sub acoperire, la începutul lunii octombrie, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Vrancea la o pedeapsă cu executare. Liviu Ciupercă a ales să recunoască fapta pentru a obţine o pedeapsă redusă.
Pentru faptele din prezentul dosar, respectiv trafic de droguri şi consum de droguri, acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar pentru că nu s-a aflat la primul contact cu legea penală, suferind în trecut o altă condamnare cu suspendare pentru fapte similare, va avea de executat mai mult. „ (…)Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor (…). Inculpatul Ciupercă Liviu execută pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare“, se arată în sentinţă, care poate fi atacată cu apel. Prin aceeaşi hotărâre, judecătorii au decis confiscarea de la inculpat a unui telefon mobil, a unui pachet de foiţe Smoching Rolles şi a 16,81 grame de cannabis.
La ultimul termen de judecată a fost audiată în circumstanţiere o verişoară a tânărului, care l-a descris ca fiind o persoană sociabilă şi un sprijin real pentru familia sa. Tot în apărarea sa, avocatul a susţinut că fapta nu e chiar atât de gravă, clientul său comercializând „plantă textilă“.
Tânărul din Popeşti, acuzat că a vândut canabis unui investigator sub acoperire, la începutul lunii octombrie, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Vrancea la o pedeapsă cu executare. Liviu Ciupercă a ales să recunoască fapta pentru a obţine o pedeapsă redusă.
Pentru faptele din prezentul dosar, respectiv trafic de droguri şi consum de droguri, acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar pentru că nu s-a aflat la primul contact cu legea penală, suferind în trecut o altă condamnare cu suspendare pentru fapte similare, va avea de e