Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza din Fâşia Gaza, un test pentru Egipt

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 noiembrie 2012 ·

Un armistiţiu între israelieni şi palestinieni, mediat de Cairo, ar fi o lovitură de imagine pentru noua administraţie egipteană Sursa: REUTERS

Egiptul şi-a asumat, ca şi în trecut, primplanul eforturilor de soluţionare a crizei din Fâşia Gaza, enclava palestiniană cu care se învecinează. După o primă reacţie ferm îndreptată împotriva raidurilor israeliene asupra teritoriului palestinian, administraţia de la Cairo a anunţat că mediază un armistiţiu între cele două părţi beligerante.

„Există unele indicii cu privire la posibilitatea unei încetări a focului în curând”, a declarat ieri preşedintele egiptean într-o conferinţă de presă cu primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând totuşi că încă nu există „garanţii”.

Egiptul negociază un armistiţiu între Israel şi Hamas. Iranul cheamă la înarmarea palestinienilor

Un armistiţiu negociat prin medierea administraţiei de sorginte islamistă de la Cairo ar fi un succes bine primit de către Occident, mai ales la Ierusalim, în special după semnele de întrebare privind angajamentul Egiptului de a menţine tratatul de pace cu Israelul semnat în 1979.

De la declanşarea, miercuri, a operaţiunii militare israeliene „Pilon de apărare” contra grupurilor armate palestiniene din Fâşia Gaza, 48 de persoane - 45 palestinieni şi trei israelieni - au fost ucise şi altele peste 400 rănite, dintre care circa 385 de palestinieni. În aşteptarea unui compromis privind încetrarea focului, premierul israelian Benjamin Netnayahu a avertizat că operaţiunile militare pot fi oricând extinse, sugerând că o incursiune terestră poate începe oricând. SIRIA. CONFLICTUL CONTINUĂ

Mii de rezervişti, transportoare blindate de trupe, buldozere şi tancuri au fost comasate la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza, în timp ce tirurile continuă de ambele părţi. Mai mulţi oficiali internaţionali, printre care secretarul-gener

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 38 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 2 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

ÎPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj: „Un păcat greu”

Gandul acum o ora
ÎPS Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate. De data aceasta, Arhiepiscopul Tomisului a făcut o serie de precizări legate de persoanele care trăiesc în concubinaj. Prelatul susține că această formă de conviețuire reprezintă „un păcat gre

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°