Dinamo intră în era Dorinel, care poate fi a altei glaciaţiuni. Fără dinozauri, fără sare, fără piper
Cîteva lucruri previzibile după întîlnirea de la Constanţa.
Dinamo continuă să joace modest, gîfîind ca o echipă de pluton.
Bonetti nu a fost uitat de suporterii alb-roşiilor. Fanii i-au scandat numele şi i-au dedicat un banner.
Viitorul Constanţa a arătat cu totul altfel decît în meciul contra Stelei. Mai bine. Este adevărat că şi Steaua arată un pic mai bine decît Dinamo, dar orişicît!
Dănciulescu şi-a recîştigat postul de titular. Fără urmări pe tabelă. Este de presupus însă că dacă ar fi marcat nu i-ar fi dedicat reuşita lui Dario.
Ionuţ Negoiţă a fost singurul oficial dinamovist care a vorbit. Evident, cu miez. “Dorinel are tot sprijinul nostru”. Interesant.
Totuşi, se putea gîndi cineva că după un singur meci conducerea clubului din Ştefan cel Mare se putea desolidariza de Dorinel Munteanu? Poţi pricepe că suporterii au o problemă cu trecutul stelist al lui Dorinel, de dată mai apropiată decît cel dinamovist, dar precizarea noului acţionar pune pe gînduri. În fotbalul nostru, cînd un conducător îşi afirmă neîntrebat sprijinul pentru un antrenor, respectivul trebuie să se aştepte la tot ce e mai rău. Să punem însă declaraţia domnului Negoiţă doar pe seama unei inabilităţi lingvistice. Problema la Dinamo este în primul rînd de inabilitate fotbalistică.
Plecarea lui Bonetti nu a luat cu mîna suferinţa celor din Groapă. În numele întineririi echipei, italianul i-a favorizat pe unii şi i-a trecut pe linie moartă pe alţii. Nucleul consacraţilor s-a văzut mutat pe banca de rezerve. Asta plăcea galeriei, care citea aici încă un semn al independenţei lui Dario în lupta (inexistentă de altfel) cu acţionarii şi impresarii. Promovarea tinerilor a fost o reuşită parţială a lui Bonetti. Nica, parţial Steliano Filip. resuscitarea l
