Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni seară, că Parlamentul nu-i va "impune" preşedintelui Traian Băsescu un mandat pentru Consiliul European, ci îi va "recomanda" unul, el întrebându-se dacă preşedintele va ţine cont de acest punct de vedere, care va fi publicat în MO.
Zgonea a susţinut că "nu este vorba de impunerea unui mandat" preşedintelui Traian Băsescu.
"Aceasta este obligaţia noastră, avem o lege cu privire la raporturile dintre Guvern şi Parlament, au fost câteva articole declarate neconstituţionale, dar este obligaţia noastră", a precizat preşedintele Camerei.
Întrebat cum va putea Parlamentul să-l determine pe şeful statului să respecte o rezoluţie pe această temă, Zgonea a răspuns: "Eu cred că ar trebui să-l întrebaţi pe preşedintele României dacă domnia sa va putea să nu ia în considerare o hotărâre sau o rezoluţie a Parlamentului în plenul său reunit cu privire la un mandat pe care i-l recomandă domniei sale în momentul în care discutăm într-un Consiliu European extraordinar resursele financiare alocate României în perioada 2014-2020".
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai precizat că punctul de vedere al Parlamentului va fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât preşedintele Traian Băsescu îl va putea cunoaşte.
Întrebat dacă după Consiliul European există posibilitatea de a-l convoca pe Traian Băsescu în Parlament, Zgonea a răspuns: "Din păcate singurul stat din Europa care nu poate să facă acest lucru este România. Dacă domnia sa va dori să vină, eu sunt o gazdă primitoare şi numai domnia sa ştie. Dacă nu va dori să vină şi va păstra pentru domnia sa informaţiile cu privire la deciziile pe care le vom lua, aşa cum a fost în ultimii cinci ani de zile, eu nu am ce să fac decât să iau act, ca şi dumneavoastră".
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au deci