Vizită istorică a lui Barack Obama în Myanmar, fosta Birmanie. Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit cu opozanta Aung San Suu Kyi, iar autorităţile au eliberat peste 40 de deţinuţi politici cu această ocazie.
Vizita în Myanmar a creat ocazia pentru întâlnirea preşedintelui american cu opozanta Aung San Suu Kyi, precum şi cu omologul său, fostul general Thein Sein. Acesta este creditat cu o serie impresionantă de reforme, după preluarea puterii, în urmă cu un an şi jumătate, în sediul Parlamentului regional din Rangoon, fosta capitală a ţării.
În timpul discuţiei pe care a avut-o cu câştigătoarea premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi i-a mulţumit lui Barack Obama pentru "susţinerea devotată" oferită de SUA mişcării democratice din Myanmar. Vizita preşedintelui american a creat premisele pentru eliberarea a 44 de deţinuţi politici.
Numărul de prizonieri politici rămaşi în spatele gratiilor în Myanmar nu este ştiut cu certitudine. La data dizolvării juntei militare, în martie 2011, înainte de începerea procesului de reformă, numărul deţinutilor politici depăşea două mii.
Guvernul din Myanmar a promis de altfel să pună în aplicare până la sfârşitul anului un mecanism de identificare a deţinuţilor politici rămaşi în închisori.
Vizită istorică a lui Barack Obama în Myanmar, fosta Birmanie. Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit cu opozanta Aung San Suu Kyi, iar autorităţile au eliberat peste 40 de deţinuţi politici cu această ocazie.
Vizita în Myanmar a creat ocazia pentru întâlnirea preşedintelui american cu opozanta Aung San Suu Kyi, precum şi cu omologul său, fostul general Thein Sein. Acesta este creditat cu o serie impresionantă de reforme, după preluarea puterii, în urmă cu un an şi jumătate, în sediul Parlamentului regional din Rangoon, fosta capitală a ţării.
În timpul discuţiei pe care a avut-o cu câştigătoarea