În ultimii trei ani, din învățământ „au dispărut“ peste 40.000 de cadre didactice. Ce cale au apucat acești oameni și ce i-a determinat să renunțe la „cea mai nobilă profesie“?
Anca Radian, fostă profesoară de istorie pentru ciclul gimnazial, spune că, „e greu să arăt cu degetul spre un singur motiv. Salariul era batjocură, elevii sunt sub orice critică, în pauze nu auzeam decât bârfe. Eram convinsă că pot demonstra că se poate face ceva în sistemul ăsta absurd, așa că pierdeam mult timp căutând metode de a atrage copiii spre materia mea. La un moment dat, am realizat că îmi ratez viața încercând să mut munții din loc. Am avut o șansă și am luat decizia corectă. Am plecat.“ Șansa a constat în intrarea într-un proiect cu finanțare europeană câștigat de un ONG clujean. La câteva luni de când a început colaborarea pe proiect, și-a dat demisia din învățământ.
În alt capăt al țării, în Iași, Vera Tudosie s-a retras și ea, anul trecut, „fără niciun regret“. „Mi-a plăcut mult meseria asta și am făcut multe eforturi să ajung titular pe un post decent. Și totuși, nu mai aveam timp pentru nimic, eram epuizată de dezinteresul generalizat al elevilor, profesorilor, directorilor, inspectorilor... Apoi, aveam două masterate în matematică, simțeam că merit mai mult.“ Acum are o mică firmă de IT, pentru care și soțul său a renunțat la meseria anterioară.
Spune că poate în sfârșit să petreacă timp cu cei doi copii și că, în privința câștigurilor, nu există termen de comparație. Pe de altă parte, povestește cazul unei colege care și-a luat concediu fără plată (legea le permite profesorilor să lipsească de la catedră un an de zile), iar acum a ajuns să lucreze în agricultură, în Germania, „de unde a jurat că nu se mai întoarce. Și ca ea sunt multe“.
4 din 10 profesori își fac bagajele
Întrebați ce cred că vor profesa peste cinci ani, 41% di
