Implementarea managementului profesionist în companiile de stat se va produce cu siguranță, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, într-un interviu acordat HotNews. Acesta a precizat că celelalte angajamente din scrisoarea de intenție convenită cu FMI au rămas ferme: „Celelalte angajamente din scrisoarea de intenție au rămas ferme, cu listările de la Nuclearelectrica, Romgaz si Transgaz. De asemenea, la Complexul Energetic Oltenia. Chiar zilele acestea am semnat proiectul de HG privind listare a 15%, tot prin majorare de capital”.
Pe de altă parte, ministrul Economiei a făcut cunoscut faptul că, pentru CE Oltenia, în aceste zile, se vor selecta profesioniști pentru lista scurtă: „Am introdus (procesul de recrutare a profesioniștilor, n.red.) la Electrica Furnizare, la Complexul Energetic Oltenia. S-au depus candidaturile și la CEO (Chief Executive Officer), și la board, acum sunt în procedura de selecție a listei scurte. Deci Oltenia va avea în mod cert manager profesionist și, după ce vom selecta un headhunter, vom avea la Nuclearelectrica, Transelectrica, Transgaz, Romgaz”, a mai declarat ministrul pentru agenția de știri.
Actualul șef, în cursă
Printre cei care au fost intervievați de headhunterul Kienbaum, Loreda Theodorescu, este și actualul director al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel. Acesta și-a făcut cunoscute ideile privind modul de a conduce compania: „Cel mai important lucru ar fi grupul nou de la Rovinari; ar însemna că 4.000 – 5.000 de mineri vor putea avea locuri de muncă, altele decât cele de acum. De asemenea, un alt obiectiv este consolidarea cotei de piață: un mixt de energie ar fixa compania foarte bine în decorul acesta energetic. Aliperea unei bucăți hidro la CE Oltenia este necesară, nu să intri în competiție termo cu hidro și hidro cu nuclear…”, a declarat acesta la un post local de radio. Un alt obiectiv, în opi