Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subcontractorii români, în căutare de noi clienţi

Publicat in Bursa, marți 20 noiembrie 2012 ·

În pofida crizei economice severe care agită pieţele europene, Midest 2012, cea mai importantă manifestaţie mondială a subcontractorilor, a reunit în perioada 6 - 9 noiembrie, la Paris Nord Villepinte, acelaşi număr de expozanţi ca în 2011.

Veniţi din 46 de ţări, 1721 de subcontractori au propus servicii şi produse cu scopul de a atrage clienţi noi. După ziua de deschidere (marţi, 6 noiembrie) în care vizitatorii se puteau număra pe degete, salonul de la Paris s-a animat. Numărul standurilor străine, 623, a rămas constant în comparaţie cu 2011. Dacă anumite ţări cum ar fi Republica Cehă sau Africa de Sud şi-au mărit substanţial participarea, altele nu au răspuns la apel. Este cazul Bulgariei, absentă la această ediţie. Alte ţări au venit la salonul de la Paris cu acelaşi număr de expozanţi ca la ediţia din 2011. Este cazul României al cărei stand colectiv a reunit 28 de subcontractori cu specialităţi diferite: construcţii de maşini, electrotehnică, electronică, un număr important al acestor întreprinderi fiind societăţi mixte, cum ar fi franco-române sau româ­no-belgiene.

Pentru Alexandru Costache, marketing manager al Asociaţiei constructorilor de maşini din Româ­nia (FEPA-CM), "subcontractorii români dispun de o serie de atuuri care pot atrage noi clienţi". Dacă costul utilităţilor se apropie de cel practicat în ţările europene dezvoltate, mâna de lucru rămăne la un nivel interesant pentru întreprinderile care vor să producă în România. Bineînţeles, salariul creşte în fiecare an în industrie, dar el rămâne sensibil mai redus în comparaţie cu ţări ca Franţa sau Germania, explică specialistul român, adăugând: "Mai ales că este vorba de o mână de lucru specializată şi produsele fabricate sau serviciile respectă criteriile de calitate din Uniunea Europeană. De asemenea, nu trebuie uitat că România are o poziţie interesantă şi poate constitui o punte între

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 48 minute
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Exerciții militare în R. Moldova cu trupe din România și SUA. Avertismentul Ministerului moldovean al Apărării

Adevarul acum o ora
În Republica Moldova va avea loc exercițiul ,,Scutul de Foc-2025”, fiind desfășurat cu participarea forțelor moldovene, române și americane.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum o ora
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°