O înregistrare NASA prezintă o imagine ce pare remarcabil un înger care zboară către Soare, scrie examiner.com.
Proprietarul şi managerul site-ului unde au fost făcute publice imaginile este Scott C. Waring, unul dintre susţinătorii cei mai avizi ai extratereştrilor. Acesta susţine că a avut personal două întâlniri cu OZN-uri.
Video-ul vine de la o sursă impecabilă: NASA. Potrivit lui Waring, există doar două explicaţii posibile pentru acest obiect. Potrivit acestuia, prima explicaţie ar fi un OZN în formă de înger condus direct spre Soare pentru a recolta, probabil, energia. Alternativ este un înger real, deşi este ciudat faptul că are de 2 ori mărimea Pământului".
Potrivit unui sondaj recent CBS, 8 din 10 americani cred în îngeri şi le consideră fiinţe spirituale create de Dumnezeu pentru a sluji, apoi trimise pentru a avea grijă de noi, rasa umană, pentru a împărţi mesajul Lui şi pentru a ne păzi şi a ne proteja de pericole. Îngerii vor lupta de asemenea pentru noi cu spiritele rele. Nu există nici o indicaţie în scripturi privind aceste fiinţe celeste.
O înregistrare NASA prezintă o imagine ce pare remarcabil un înger care zboară către Soare, scrie examiner.com.
Proprietarul şi managerul site-ului unde au fost făcute publice imaginile este Scott C. Waring, unul dintre susţinătorii cei mai avizi ai extratereştrilor. Acesta susţine că a avut personal două întâlniri cu OZN-uri.
Video-ul vine de la o sursă impecabilă: NASA. Potrivit lui Waring, există doar două explicaţii posibile pentru acest obiect. Potrivit acestuia, prima explicaţie ar fi un OZN în formă de înger condus direct spre Soare pentru a recolta, probabil, energia. Alternativ este un înger real, deşi este ciudat faptul că are de 2 ori mărimea Pământului".
Potrivit unui sondaj recent CBS, 8 din 10 americani cred