Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă ai capul mic, nu te arunca în el

Publicat in Academia Catavencu, luni 19 noiembrie 2012 ·

La doi ani după ce s-a aruncat în cap în Parlament, Adrian Sobaru declară, cu părere de rău, că n-a rezolvat nimic. Cumva el trăiește acum „regretul sinucigașului de la metrou”: bine că n-am murit tăiat de metrou, că nu schimbam lumea dacă muream. Bine, au întârziat unii la muncă.

Adrian Sobaru avea un copil bolnav, o situație materială gri și una psihică și mai întunecată. Așa că a plănuit luni de zile gestul din Parlament. L-a amânat când a venit în vizită fratele său din Canada, că nu-i frumos să-i strici concediul omului. Apoi n-a reușit să se arunce în momentul când Băsescu vorbea în Parlament. Deh, noroc de marinar.

De la momentul când a-ncercat să se sinucidă și până acum, copilul aproape-i vindecat. Nu pentru că a schimbat sistemul, ci pentru că oamenii au donat cazului său. Salariul e mai mic, că nu mai e trimis pe teren, stă într-o cămăruță, cât mai aproape de sol. Se simte izolat, dar cum altfel într-o societate care crede că SIDA se ia prin strângere de mână și homosexualitatea se transmite vizual? A crezut că va ajunge-n Parlament, să se arunce alții pe lângă el, după ce Ponta i-a promis că-l pune pe liste. N-a mai ajuns pe listele USL. Poate că Ponta n-a fost impresionat de cădere. Sobaru a ajuns la o concluzie pentru care nu trebuie să te arunci în cap: pe liste ajungi când cotizezi.

Am înțeles perfect disperarea lui Adrian Sobaru. Nu mai poți, te arunci. Clachezi. E uman să faci astfel de gesturi. Dar de foarte puține ori eroic. Ca săritura lui Sobaru să conteze trebuia să aibă capul mai mare. Atât de mare încât sub el să strivească toată pleava de politicieni pe care-i blama că au furat libertatea și democrația. Ori măcar să fi planat până-ntr-un cap important: Băsescu/Ponta/Crin/Iliescu/ș.a.m.d. Altfel n-ajută la nimic. A murdărit mocheta unor oameni cărora nu le pasă. Ba, mai mult, o să fure iar din buget când vor cumpăra soluți

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°