Ne-am obişnuit deja să avem parte de tot felul de inaugurări pompoase, la care participă tot felul de personaje care vor să câştige încrederea braşovenilor pentru a le obţine votul, iar apoi, marea investiţie să intre din nou în şantier, că de fapt treaba nu s-a terminat. Un astfel de exemplu, a fost cel de-al doilea tronson al ocolitoarei Braşovului, care după inaugurare a mai fost închis de vreo două ori pentru reparaţii. În cazul Drumului Coresi, nu am mai avut parte de o asemenea experienţă, dar, ca să nu ne stricăm “renumele” treaba a fot românească până la capăt şi chiar dacă edilii spuneau că au montat 118 stâlpi nici un lampadar nu funcţionează, la mai bine de o săptămână de la inaugurare. Întreaga investiţie a depăşit 30 e milioane de lei din fonuri eurpene.
Celor care vor să traverseze acest drum pe jos nu le recomandăm să o facă mai ales că patrupedele care s-au pripăşit pe lângă halele rămase în picioare din uzină îşi “păzesc teritoriul”, fiindcă nimeni nu s-a gândit să le impună societăţilor respective să îşi împrejmuiască perimetrul, iar animalele să nu mai iasă pe stradă.
Ne-am obişnuit deja să avem parte de tot felul de inaugurări pompoase, la care participă tot felul de personaje care vor să câştige încrederea braşovenilor pentru a le obţine votul, iar apoi, marea investiţie să intre din nou în şantier, că de fapt treaba nu s-a terminat. Un astfel de exemplu, a fost cel de-al doilea tronson al ocolitoarei Braşovului, care după inaugurare a mai fost închis de vreo două ori pentru reparaţii. În cazul Drumului Coresi, nu am mai avut parte de o asemenea experienţă, dar, ca să nu ne stricăm “renumele” treaba a fot românească până la capăt şi chiar dacă edilii spuneau că au montat 118 stâlpi nici un lampadar nu funcţionează, la mai bine de o săptămână de la inaugurare. Întreaga investiţie a depăşit 30 e milioane de lei din fonuri eurpene. @N