Libertatea este anihilată prin metode complexe. În media, de pildă, se face prin diluarea informaţiilor, prin banalizare, prin tratarea frivolă a esenţialului, prin falsa voce cu care sunt momite masele. Perdelele unui fum cu alt rost.
A venit la Bucureşti scriitorul Boris Pahor, sloven, italian de origine slovenă, european, universal, spuneţi-i cum vreţi. Are 99 de ani şi ştie câte ceva despre viaţă. A intrat cu Neagu Djuvara (96 de ani) într-o dezbatere de idei cum nu prea mai au loc. Boris Pahor a spus aşa: „Libertatea este în continuare ceva ce trebuie cucerit. În capitalism, în plină criză, poţi să rămâi fără loc de muncă. Şi-atunci, ce faci cu libertatea, cum o gestionezi? De fiecare dată când spun asta, mi se spune că sunt de stânga. Trebuie însă să trezim oamenii, să stârnim o revoluţie, dar nu una prin revolte autodistructive. O revoluţie de catifea. Pentru că ceea ce se întâmplă astăzi cu cei care sunt nevoiţi să muncească din greu pentru a putea supravieţui de pe o zi pe alta nu înseamnă libertate". Am făcut un interviu cu Boris Pahor, în care a fost chiar mai transparent: „Fascismul, nazismul şi comunismul au fost înlocuite de dictatura capitalului". Domnul Pahor îi îndeamnă pe tineri să îşi apere demnitatea, să nu se vândă, să rămână drepţi în numele adevărurilor personale. Veţi comite, probabil, o nedreptate şi veţi confunda luciditatea cu marxismul. Vă priveşte. Eu îi dau domnului Boris Pahor toată dreptatea de care dispun.
Între timp, la Bruxelles tocmai se scrie viitorul nostru european. Va supravieţui Uniunea Europeană? Călătoresc prin Europa şi încerc să înţeleg. Dar mă tem. Mă tem, fiindcă am văzut şi la Viena, şi la Praga, şi la Dublin, şi la Paris, şi la Londra, şi la München, şi la Berlin, şi la Salonic, şi la Roma, şi la Varşovia, şi la Amsterdam, şi la Bruxelles, şi la Madrid, şi la Barcelona, şi la Lisabona, ba chiar şi în Sicilia