Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că USL vrea să devină "un partid-stat, un partid comunist", iar Victor Ponta "un fel de Nicolae Ceauşescu", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ioan Oltean a făcut aceste afirmaţii comentând unele declaraţii făcute de liderii USL naţionali şi judeţeni sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL Bistriţa-Năsăud pentru alegerile parlamentare.
Mai întâi, el s-a referit la ceea ce a spus liderul judeţean al PSD, Emil Radu Moldovan, care a declarat la lansarea candidaţilor: "E momentul să tăiem răul de la rădăcină, să stârpim răul la el acasă. Ioan Oltean este un exponent al răului la nivel naţional".
"Aceasta este o afirmaţie care dovedeşte o maximă «atenţie» a USL pentru democraţie. Să dispară persoanele şi partidele care sunt în opoziţie. Pentru prima oară, cel care a promovat o asemenea democraţie originală a fost Adrian Năstase care, în 2003, la Snagov, a spus că trebuie să distrugă PD. Iată că cel care îi calcă pe urme, micul Titulescu, cel descoperit de Adrian Năstase, vrea să îi preia opera şi să i-o desăvârşească. Aceasta e democraţia USL-istă: să dispară oamenii politici care nu sunt de acord cu ei şi care promovează o politică de altă natură, să dispară partidele politice care sunt în opoziţie prin programe, principii şi ideologie. Este inadmisibil", a declarat Oltean.
El s-a referit apoi la o altă afirmaţie, făcută de data aceasta de Victor Ponta, care a spus, la Bistriţa, că e foarte important ca USL să câştige alegerile în 9 decembrie, iar în municipiu să obţină toate cele şase fotolii de parlamentar.
"Sigur că este foarte important pentru USL ca, în 9 decembrie, să fie 450 de parlamentari USL. Înţeleg că acesta este obiectivul USL. Asta înseamnă democraţia promovată de USL. Iată că suntem în faţa unui nou lider politic care vre