Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plecarea lui Petrescu l-a lăsat în aer pe Niculae: Kuban îi reziliază contractul! Vârful de naţională, salvat de un român! Unde ar putea ajunge "Nico"

Publicat in Pro Sport, luni 19 noiembrie 2012 ·

Dan Petrescu îl aducea pe Daniel Niculae la Kuban Krasnodar în vara acestui an cu speranţa că va reuşi să îi revitalizeze cariera internaţionalului român, intrată într-un con de umbră la formaţia franceză de ligă secundă AS Monaco. Între timp, "Bursucul" a plecat la Dinamo Moscova, iar planul renaşterii atacantului a rămas doar la stadiul de dorinţă.

Antrenorul Yuri Krasnozhan nu l-a pus pe Niculae pe lista favoriţilor săi, astfel că românul a prins doar 6 meciuri în acest sezon pentru Kuban şi a marcat un singur gol. Evoluţiile sale nu au convins în puţinele jocuri în care a fost utilizat, astfel că şefii grupării din Krasnodar vor să-i rezilieze contractul în iarnă.

Totuşi, sfârşitul aventurii din Rusia poate reprezenta un nou început pentru fotbalistul cotat în acest moment la 2 milioane de euro. Proaspăt uns ca antrenor în Belgia, la Standard Liege, Mircea Rednic ar fi încântat să îl aibă sub comandă din returul acestui sezon pe "Nico", fotbalist pe care chiar el l-a promovat în prima echipă a Rapidului în sezonul 2002-2003. Atacantul s-ar putea alătura unei liste de transferuri a belgienilor care mai cuprinde alţi doi fotbalişti români, ambii de la Petrolul Ploieşti: Gicu Grozav şi Adrian Cristea.

De asemenea, o variantă de rezervă pentru Daniel Niculae ar fi şi o revenire la , însă acest lucru depinde foarte mult de felul în care se vor rezolva problemele financiare actuale cu care se confruntă gruparea giuleşteană.

Dan Petrescu îl aducea pe Daniel Niculae la Kuban Krasnodar în vara acestui an cu speranţa că va reuşi să îi revitalizeze cariera internaţionalului român, intrată într-un con de umbră la formaţia franceză de ligă secundă AS Monaco. Între timp, "Bursucul" a plecat la Dinamo Moscova, iar planul renaşterii atacantului a rămas doar la stadiul de dorinţă.

Antrenorul Yuri Krasnozhan nu l-a pus pe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 6 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 3 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 12 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 6 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 10 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 5 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°